A început să confecţioneze bijuterii în joacă, iar acum are zeci de cliente, care îi apreciază creaţiile pentru migala cu care sunt lucrate şi pentru faptul că sunt unice.
Alina mărturiseşte că a moştenit înclinaţiile artistice de la bunica sa, care i-a arătat cum să croşeteze şi să coase goblenuri. Tot ea a fost cea de la care a învăţat să-i pese de semenii aflaţi în suferinţă, să descopere bucuria de a-i ajuta pe cei care au nevoie şi să-şi aleagă astfel cariera. Absolventă a Liceului Matei Basarab din Strehaia, a urmat apoi studiile Şcolii Postliceale Sanitare de Stat din Târgu-Jiu, iar acum lucrează ca asistent generalist, la un cabinet de optică medicală, de lângă Piaţa Centrală din municipiul Târgu-Jiu, spunând că în felul acesta a reuşit să-şi împlinească un vis din copilărie.
Primele cliente, surorile şi prietenele
„Bunica mea a fost asistentă la un spital şi de la ea am învăţat să fac injecţii. Mă lua cu ea peste tot pe unde era solicitată. Aşa a început totul. Îmi pasă de oamenii cu problem şi pun mult suflet în meseria pe care o practic. Mă încântă faptul că aici, la cabinetul unde lucrez eu, pot beneficia de consultaţii gratuite toţi cei care acuză dureri sau afecţiuni ale ochilor“, explică ea. Pasiunea pentru confecţionarea manuală a bijuteriilor şi-a descoperit-o în urmă cu doi ani. Îşi aminteşte că, la început, mai mult în joacă, a făcut o pereche de cercei pentru ea. Creaţia i-a fost lăudată şi, în scurt timp, au apărut şi primele comenzi, de la rude şi prietene. „Înainte cumpăram tot felul de bijuterii de la diverşi artizani. Îmi plăceau foarte
mult şi, pur şi simplu din joacă, am încercat să creez o pereche de cercei pentru mine. Apoi am început să fac pentru surori şi cunoştinţe“, povesteşte Alina.
Acum realizează nu doar cercei, ci şi coliere, brăţări şi inele, pentru care foloseşte sticlă de Mu