Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Au început lucrările la pasarela peste calea ferată. Traficul deviat pe şoseaua de centură

Publicat in Adevarul, luni 23 mai 2011 ·

Lucrările de reabilitare se vor desfăşura pe o perioadă de zece luni. Circulaţia auto pe sub pasarelă va fi restricţionată în totalitate. Traficul va fi deviat pe şoseau de centură a oraşului Alba Iulia.

Proiectul de modernizare a pasarelei peste calea ferată de la intrarea în Alba Iulia dinspre Sebeş a intrat în prima fază a lucrărilor. „La momentul acesta se intevine la pilonii de susţinere a pasajului. Se lucrează la structura de rezistenţă, respetiv la consolidarea pilelor“, a spus Silvia Moldovan, directorul Serviciului de Investiţii din cadrul Primăriei Alba Iulia.

Aceasta a precizat că au fost obţinute şi avizele pentru lărgirea intrării pe şoseau de centură. „Este vorba despre o bretelă, o supralărgire de 1,70 metri în punctul dinspre Sebeş, atât cât ne permite terenul“, a mai spus Silvia Moldovan.

Stare avansată de degradare

Pasajul de peste calea ferată de la Partoş are o lungime totală de 200 de metri şi se află într-un grad accentuat de degradare. „Reparaţia capitală a acestui pasaj peste calea ferată este continuarea firească a lucrărilor de reparaţie efectutate anul trecut la podul peste râul Mureş. Pasajul a depăşit toate termenele de exploatare şi expertiza tehnică arată că prezintă degradări grave, care neremediate vor ajunge cu timpul să pună în pericol circulaţia. Lucrarea va dura mai mult decât reparaţia podului peste Mureş, dar aceste neplăceri sunt mult mai mici decât cele provocate de o închidere a pasajului pe termen nedeterminat”, a spus primarul Mircea Hava.

Pasarela a fost construită în anul 1974 şi va fi reabilitată în totalitate. Licitaţia a fost câştigată de firma SC Concefa SA Sibiu care s-a angajat că va finaliza lucrările în zece luni. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 17,7 milioane de lei, iar sumele provin în mare parte din fonduri europene. Demararea lucrărilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 32 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 20 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea numărului de angajați, stabilirea unui număr ma

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°