Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BVB convoacă AGA pentru înjumătăţirea capitalului social

Publicat in Bursa, marți 24 mai 2011 ·

* Fuziunea cu Bursa de la Sibiu a fost pusă, din nou, pe Ordinea de zi

Acţionarii Bursei de Valori (BVB) au fost convocaţi pe 24 iunie ca să se pronunţe asupra reducerii capitalului social al societăţii de la 76,7 milioane de lei, la 38,3 milioane de lei, prin restituirea către acţionarii existenţi a unei cote părţi de 50% din aporturi, proporţională cu reducerea capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune, respectiv de 5 lei/acţiune.

Ca urmare a reducerii capitalului social, valoarea nominală a unei acţiuni BVB va fi diminuată de la 10 lei la 5 lei/titlu.

Diminuarea capitalului social a fost cerută de mai mulţi acţionari ai BVB, înainte de Adunarea Generală de la finele lunii aprilie, însă Consiliul Bursei nu a introdus-o atunci pe Ordinea de zi invocând unele condiţii de fond şi de formă neîndeplinite, la momentul respectiv. Potrivit unor zvonuri din piaţă, printre acţionarii care au cerut diminuarea capitalului social se numără "Franklin Templeton", administratorul Fondului Proprietatea, şi SIF "Moldova".

Fuziunea cu Bursa de la Sibiu a fost trecută şi pe Ordinea de zi a Adunării Generale din iunie, după ce acţionarii nu au mai apucat să se pronunţe asupra ei la AGA de la finele lunii aprilie, din lipsă de cvorum.

Pe Ordinea de zi a mai fost introdusă şi propunerea completării Actului Constitutiv al BVB, astfel încât alegerea membrilor Consiliului Bursei să se facă în mod obligatoriu prin utilizarea metodei votului cumulativ.

Cum era de aşteptat, convocatorul nu include schimbarea conducerii actuale a BVB, o intenţie explicit manifestată la ultima AGA. Este, însă, foarte probabil ca în următoarele zile să apară o intervenţie care să solicite completarea ordinii de zi cu revocarea conducerii şi alegerea uneia noi.

Ş.C. * Fuziunea cu Bursa de la Sibiu a fost pusă, din nou, pe Ordinea de zi

Acţionari

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 6 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 4 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 5 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 4 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 8 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 3 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°