Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un taur a făcut patru victime

Publicat in Buna ziua Fagaras, luni 23 mai 2011 ·

Un taur a adus groaza în satul Mândra! Un bărbat a fost ucis, iar alţi trei au ajuns la spital sfârtecaţi de coarnele animalului. De teamă să nu mai facă alte victime, bivolul a fost împuşcat de vânătorii din localitate. Tragicul eveniment a vut loc în seara zilei de sâmbătă, 21 mai.

A terorizat satul

O zi obişnuită, în care sătenii din Mândra îşi aşteptau animalele de la păşunat, s-a transformat într-o adevărată tragedie. Bivolul satului a produs groază printre localnici după ce a lovit din senin trei persoane, în plină stradă.

„Un taur din ciurda satului l-a împuns întâi pe proprietarul său, Gheorghe Ercău, care acum este în spital. Următoarea victimă a fost un bătrânel, care se afla la poartă. Am înţeles că a vrut să protejeze o fetiţă, iar animalul l-a luat şi el în coarne. Acum e internat în spital la Braşov. Un alt sătean, de 81 de ani, a vrut să bage bivoliţele în curtea sa, însă taurul s-a dus şi după acela. Bătrânul s-a luptat cu taurul, se vedeau urme de sânge. Un alt vecin, Costel, a vrut să se lupte şi el cu taurul. S-a urcat pe un stâlp de electricitate, s-a dat apoi jos să îl apere pe bătrân, cu un furcoi. Taurul l-a lovit şi pe Costel“, ne-a povestit un martor ocular.

Ceilalţi oameni au încercat să le sară în ajutor. Unul dintre ei, Ilie Bera, a pus mâna pe un par şi a încercat să gonească animalul. A reuşit să-l ducă undeva în afara satului, însă localnicul nu s-a mai întors.

Şi-a salvat consătenii, dar taurul nu l-a iertat

L-au găsit rudele care au alergat într-un suflet când au văzut că bărbatul nu se mai întoarce acasă.

„Nepotul meu era îmbrăcat de sărbătoare şi atunci s-a schimbat şi a crezut că îi vine el de hac taurului. A luat o ţeavă din metal şi l-a alungat câţiva zeci de metri, afară din sat. Însă nu s-a mai întors. Şi atunci ne-am dus noi după el, dar l-am găsit mort. Se vedeau

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Atac masiv cu drone asupra Kievului. Cel puțin o persoană a fost rănită

Adevarul acum o ora
Un "atac masiv" cu drone ruseşti a avut loc luni asupra Kievului şi a făcut cel puţin un rănit, au transmis autoritățile ucrainene.

Evaluarea Națională 2025 începe azi cu examenul la Limba română. Ce trebuie să știe neapărat elevii și părinții

HotNews acum o ora
Evaluarea Națională 2025 începe astăzi, 23 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Elevii au la dispoziție două ore, între 9:00 și 11:00, pentru a rezolva subiectele. Accesul în sălile de examen se face între 8:00 și 8:30. HotNews.ro v

Marea Britanie lansează o strategie industrială pe 10 ani pentru a stimula creşterea economică

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul condus de premierul Keir Starmer se pregăteşte să publice o strategie industrială pe termen lung, în valoare de mai multe miliarde de lire sterline, menită să susţină sectoarele prioritare,

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 13 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

FOTO & VIDEO Incendiu la un cunoscut service auto din Botoșani! Două mașini au ars în totalitate

Botosani News acum 5 ore
Un incendiu s-a produs, duminică seară, în parcarea unui cunoscut service auto din municipiul Botoșani. Două autoturisme au fost cuprinse de flăcări la Lux Auto de pe strada Progresului. Un bărbat a observat flăcările și a sunat după ajutor la pompi

Începe Evaluarea Naţională

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Elevii care au terminat clasa a VIII-a intră de astăzi în Evaluarea Naţională, prima probă fiiind cea scrisă la Limba şi Literatura Română. Proba începe la ora 09:00, iar candidaţii trebuie să ajungă la centrul de examen între orele 7:30 şi 8:30, să

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 10 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 8 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Băiat de 9 ani, în stare foarte gravă la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, după ce un autocar s-a răsturnat pe A2 / Alți șase copii cu traume minore

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un băiat de 9 ani, victimă a accidentului produs duminică seară pe autostrada A2, în judeţul Călăraşi, a fost în stop cardiac şi a răspuns foarte greu manevrelor de resuscitare, starea sa fiind foart

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 11 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Vremea

București
acum

20°
lun.

17°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

15°
lun.

14°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°