Uneori visez sentimente. Nu e vorba de poveşti cu personaje bine definite care să mă facă veselă sau tristă, ci de stări şi emoţii pur şi simplu. Sufăr în somn fără să mă chinuie vreo persoană anume, mă bucur şi râd fără să ştiu de ce, sau mi-e o teamă cumplită chit că nu e nimeni în vis care să mă sperie. Totul se întâmplă cu o intensitate atât de mare încât dimineaţa, când mă trezesc, stările acelea le port încă în mine şi mă definesc cel puţin în prima parte a zilei.
Aşa se face că acum vreo trei ani, într-o noapte de vară, am visat tristeţe amestecată cu furie şi durere şi m-am trezit cu sentimentul clar că trebuie să sparg ceva sau să urlu până nu mai pot, ca să dau tot din mine. Cum de mai bine de două săptămâni nu dormeam acasă, ci la nişte prieteni plecaţi în vacanţă, nu am îndrăznit să iau niciun pahar sau farfurie din casa lor şi să le dau de pământ.
Am ieşit afară şi am intrat în primul magazin ce mi-a ieşit în cale. Era o alimentară. Nu aveau căni şi nici pahare. M-am uitat de jur împrejur pe rafturi să văd ce poate fi mai uşor de spart. Borcanele cu dulceaţă sau conservele era păcat să le distrug, aşa că m-am uitat la sticlele cu băutură. Aveam de unde alege. Vin, bere, vodcă, lichior, rom – o adevărată desfătare.
Am ales două sticle de bere Ursus. Niciodată nu mi-a plăcut Ursus, aşa că putea fi sacrificată. Ţin minte că fata de la casă s-a uitat cam ciudat la mine. De înţeles, de altfel – era vreo 8.30 dimineaţa şi eu cumpăram bere. Nu mi-a păsat. De fapt, cred că de-abia aşteptam să spună ceva ca să mă răstesc la ea. N-a zis. Mi-am luat berile şi m-am întors acasă.
M-am dus rapid în grădină unde ştiam că există locul ideal de spart sticle, ascuns între copaci şi cu o mică alee din ciment. Am trântit sticlele cu putere, una după alta, şi am urlat cât am putut: “FIR-AR EA A DRACULUI DE VIAŢĂ!!!”. Zgomotul sticlei sparte în mii de
