După ce Simona Halep şi Irina Begu s-au calificat în turul secund, timişoreanca Edina Gallovits a reuşit şi ea această performanţă. Gallovits-Hall a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 2-6, 6-3, 6-1, după aproximativ două ore de joc, pe Angelique Kerber (Germania), poziţia 69 în ierahia mondială.
În turul doi, Edina Gallovits-Hall o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Anastasia Rodionova (Australia), locul 74 WTA, şi Nadia Petrova (Rusia), cap de serie numărul 26 şi poziţia 28 în clasamentul mondial.
Pentru calificarea în turul secund, Gallovits-Hall va încasa 25.000 de euro.
În primul tur de la Roland Garros vor mai evolua Sorana Cîrstea, Alexandra Dulgheru şi Monica Niculescu, în timp ce Simona Halep şi Irina-Camelia Begu s-au calificat deja în turul doi.
Pe tabloul masculin, România este reprezentată de Victor Hănescu, care joacă în această după-amiază împotriva francezului Benoit Paire.