Casa de Cultură “Mihai Eminescu” este una din locaţiile care vor găzdui manifestările ediţiei din acest an a Zilelor Târgumureşene. Astfel, joi, 26 mai, de la ora 17.00, va debuta Festivalul de film european ajuns la ediţia a-XV-a, cu o „Seară de gală”, cu prezentarea filmului ,,Aurora,, de Cristi Puiu. Vineri, 27 mai, de la ora 9.30, va avea loc tradiţionalul eveniment „Nunta de aur”, iar seara Mircea Tomescu ne va încânta încă o dată cu sunetul viorii Stradivarius, cu un recital cuprins în cadrul turneului său naţional. Sâmbătă, 28 mai, de la ora 9.00, va avea loc Concursul Naţional de dans Ritm, Dans, Fantezie, urmat de noi proiecţii în cadrul Festivalului de Film European. Duminică, 29 mai, magia filmului va pune stăpânire pe Casa de Cultură „Mihai Eminescu”, între orele 17.00 – 22.00, cu noi producţii cinematografice de excepţie.