O delegaţie formată din oficiali ai Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare din Republica Moldova (CNPF) şi din membri ai Comisiei de economie, buget şi finanţe a Parlamentului basarabean a venit, ieri, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pentru un schimb de experienţă.
Doina Aurica, vicepreşedintele CNPF a declarat, ieri, la Bursa de Valori Bucureşti, că cele două instituţii colaborează foarte bine, în contextul în care în Republica Moldova, are loc, în prezent, o reformă a pieţei financiare nebancare şi implicit, a pieţei de capital.
"În prezent, sunt elaborate 36 de acte normative. Avem un acord de cooperare semnat în 2006 cu Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) şi avem şi un expert din România care ne ajută la elaborarea legislaţiei", a precizat, ieri, Doina Aurica, la deschiderea şedinţei de tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti.
Bursa de Valori a Moldovei (BVM) a fost înfiinţată în decembrie 1994, iar primele tranzacţii au avut loc pe 26 iunie 1995. Oficialii moldoveni au precizat, ieri, că mai multe companii au propus înfiinţarea unei alte burse, separate de BVM.
"Piaţa dictează crearea unei a doua burse, aceasta fiind acum în faza de constituire", au mai spus, ieri, oficialii moldoveni, adăugând: "Bursa actuală a fost înfiinţată pentru privatizarea companiilor de stat, în prezent fiind înregistrate circa o mie de acţiuni la diverse categoriii (n.r. cele mai multe acţiuni sunt la categoria non-listing), însă Bursa nu prea îşi îndeplineşte rolul pentru care a fost creată. Circa 20 de companii au o lichiditate mai ridicată...Iniţiativa creării unei alte burse a venit din partea unor companii din Republica Moldova, cărora bursa actuală nu le permite anumite lucuri". Oficialii moldoveni nu au dat, însă, mai multe informaţii privind companiile care au propus înfiinţarea unei noi burse şi nici motivele invocate de iniţiatori.