Avem pretenţia de a fi noi înşine respectaţi când rămânem gură-cască la cei de sus ca să ne rezolve problemele. Uneori nu doar la cei de sus, ba chiar şi la “Cel de Sus”, cu mâna întinsă, s’il vous plaît, madame, monsieur…
Când ai poftă de mâncare sau ţi-e foame, cel mai la îndemână lucru de făcut este să pui mâna pe lingură, să o introduci în ciorbă şi să o bagi în gură. Nu te aştepţi ca altcineva să-ţi bage mâncarea în gură sau să ţi-o mestece, nu-i aşa? Undeva pe parcurs ne pierdem însă abilitatea de a ne hrăni singuri. Intervine mecanismul de a-ţi declina responsabilitatea, de a delega responsabilităţile către ceilalţi. Că doar de-aia sunt acolo, nu?
Da, de-aia sunt acolo, de-aia tu i-ai delegat să te reprezinte, să decidă în locul tău: pentru binele tuturor. Au pâinea şi cuţitul şi cine împarte parte-şi face. Tu poţi să te uiţi la ei cu bune intenţii:
http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/544_2001.php
Ce poţi face însă atunci când ei nu-ţi rezolvă problemele? Te-apuci să înjuri, să scuipi, să bati, să distrugi? Nu, bineînţeles că nu. Realizezi că cei pe care i-ai delegat sunt nişte incompetenţi şi vrei să îi ajuţi. Adică pe româneşte, să participi activ la procesul decizional. Ce mai tura-vura, să te lase la o şedinţă de consiliu local să-ţi spui părerile:
http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/52_2003.php
Unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea creşte. Unde sunt mai mulţi punem de-un memoriu în nume colectiv şi răzbatem. Aşa că să zicem că nu avem şanţuri. Nu avem canalizare. Nu avem un aer curat de respirat. Ce (ne) facem?
1. Ne văităm.
2. Mergem la dom’ primar şi ne văităm.
3. Punem mâna pe hârtie si completăm cereri, demarăm proces legal, vedem bugetul primăriei, participăm cu propuneri pe ordinea de zi la şedinţele de consiliu local, facem tot demersul şi apoi mai vedem noi ce şi cum.
