Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi toţi câştigătorii Festivalului de Film de la Cannes

Publicat in Ziua Veche, luni 23 mai 2011 ·

Filmul “The Tree of Life” de Terrence Malick a fost distins, duminică, cu Palme d’Or, cel mai important premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, desfăşurat anul acesta între 11 şi 22 mai.

Filmul lui Malick, care îl are pe Brad Pitt în rol principal, tratează atât tema sfârşitului lumii, dar şi cea a paternităţii. Criticii au vorbit în timpul festivalului despre acest film făcând referire şi la “Melancholia” lui Lars Von Trier – “exmatriculatul” Cannes-ului -, care tratează, de asemenea, tema sfârşitului lumii , potrivit imaginilor difuzate de canalplus.fr.

Un reprezentant al regizorului a primit trofeul de la actriţa Jane Fonda şi a spus că filmul lui Malick, “Tree of Life”, care îi are pe Brad Pitt şi Sean Penn în distribuţie, a avut “un parcurs foarte lung”.

“Melancholia” a fost recompensat cu un trofeu – cel pentru interpretare feminină – care i-a revenit actriţei Kirsten Dunst.

Robert De Niro, preşedintele juriului,a fost, potrivit Mediafax, absolut delicios la gala de închidere, când a încercat să îşi prezinte colegii în limba franceză. “Ma champignon du jury… mes compagnons du jury” (ciuperca mea din juriu… colegii mei din juriu), a spus acesta, la un moment dat, spre amuzamentul sălii.

Lista completă a câştigătorilor celei de-a 64-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes:

Palme d’Or: “The Tree of Life” de Terrence Malick

Marele premiu al juriului: ex-aequo: “Le Gamin au velo” de Jean-Pierre et Luc Dardenne şi “Once Upon a Time in Anatolia” de Nuri Bilge Ceylan

Premiul de interpretare masculină: Jean Dujardin (“The Artist”)

Premiul de interpretare feminină: Kirsten Dunst (“Melancholia”)

Premiul pentru scenariu: Joseph Cedar (“Footnote”)

Premiul de regie: Nicolas Winding Refn (“Drive”)

Premiul juriului : “Polisse” de Maiwenn

Caméra d’Or (film de debut): “Las Acacias

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 5 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 3 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 4 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 3 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 7 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 2 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 3 ore
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

4°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°