Laurenţiu Turbatu a declarat că are un garaj cu o suprafaţă de 20 de metri pătraţi, construcţie care este, însă, o cabană. În plus, poliţiştii comunitari au spus că şeful lor ar fi vândut caloriferele instituţiei la fier vechi, iar preşedintele CJ Vaslui a promis că va face o anchetă.
Scandalurile par să se ţină lanţ de şeful Poliţiei Locale, Laurenţiu Turbatu. Mai întâi, el a intrat în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din cauza consumului exagerat de carburanţi într-un singur an al celor şase maşini din dotarea instituţiei.
Acum, au apărut suspiciuni că ar fi completat în fals declaraţia de avere. L-a dat de gol un site specializat în anunţuri de vânzare. Concret, atât pe declaraţia sa de avere, cât şi pe cea a soţiei, apare că cei doi deţin un garaj, cu o suprafaţă de 20 de metri pătraţi, la Slănic-Moldova.
„Sunt prinsă cu treaba“
De fapt, garajul ar fi o cabană pe care soţii Turbatu au cumpărat-o în 2006 şi pe care acum ar vrea să o vândă. Pe site-ul „anuntuldeiasi.ro“, la data de 9.01.2011, ei au postat că vor să vândă o cabană care are garaj, dar şi alte îmbunătăţiri, cum ar fi boiler sau şemineu, suma cerută fiind 63.000 de lei. La număr de contact apare cel al soţiei lui Laurenţiu Turbatu. Practic, familia şeful Poliţiei Locale deţine o cabană care nu a fost trecută în declaraţia lor de avere. Am încercat să luăm legătura cu cei doi, dar n-am obţinut niciun punct de vedere. A răspuns doar soţia lui Laurenţiu Turbatu care, după ce a aflat de cine este sunată, a spus că este „prinsă cu treabă“ şi ne-a rugat să revenim mai târziu. Ulterior, în ciuda insistenţelor noastre, ea nu a mai răspuns la mobil.
„Voi face tam-tam“
Între timp, mai mulţi poliţişti comunitari susţin că şeful Poliţiei Locale ar fi vândut calorifere şi alte piese metalice din instituţie la fier vechi. Sediul Poliţiei