Secretarul de stat pentru afaceri globale Doru Costea a primit astăzi o delegaţie chineză condusă de Yu Hongjun, ministru adjunct al Departamentului Internaţional al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, arată un comunicat remis redacţiei.
Cu prilejul întrevederii au fost evidenţiate tradiţiile îndelungate ale relaţiilor de prietenie şi cooperare între România şi R.P. Chineză, precum şi dorinţa ambelor popoare de a aşeza aceste relaţii pe coordonatele secolului XXI şi în perspectiva dezvoltării dialogului şi cooperării dintre Uniunea Europeană şi China.
Secretarul de stat Doru Costea a subliniat interesul pentru promovarea dialogului politic la toate nivelurile şi pentru cooperarea economică dintre cele două state.
Oficialul chinez a subliniat relaţia specială de prietenie, care, în decursul celor peste şase decenii, şi-a demonstrat trăinicia şi a evoluat permanent, adaptându-se realităţilor în continuă schimbare din ambele ţări.
F.A.
Secretarul de stat pentru afaceri globale Doru Costea a primit astăzi o delegaţie chineză condusă de Yu Hongjun, ministru adjunct al Departamentului Internaţional al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, arată un comunicat remis redacţiei.
Cu prilejul întrevederii au fost evidenţiate tradiţiile îndelungate ale relaţiilor de prietenie şi cooperare între România şi R.P. Chineză, precum şi dorinţa ambelor popoare de a aşeza aceste relaţii pe coordonatele secolului XXI şi în perspectiva dezvoltării dialogului şi cooperării dintre Uniunea Europeană şi China.
Secretarul de stat Doru Costea a subliniat interesul pentru promovarea dialogului politic la toate nivelurile şi pentru cooperarea economică dintre cele două state.
Oficialul chinez a subliniat relaţia specială de prietenie, care, în decursul celor peste şase decenii, şi-a demonstrat trăinicia şi a evoluat