Fotbal puţin, faulturi cu duiumul şi roşii “la normă”, aşa poate fi descris pe scurt sezonul 2010/2011, an competiţional unde cifra eliminărilor s-a oprit la 100!
Iată cine sunt protagoniştii:
-84 de jucători au încasat cel puţin un roşu, cele mai multe fiind trecute în contul târg-mureşeanului Bruno Fernandes – 4. Portughezul este urmat în clasament de “studentul clujean” Gaston Mendy, senegalezul acumulând 3 eliminări.
-35 din cele 100 de sancţiuni au fost arătate străinilor din Liga 1.
U Cluj este lidera roşiilor, gruparea ardeleană acumulând 12 sancţiuni. “Şepcile roşii” sunt urmate de rivala din Gruia, foştii campioni “mulţumindu-se” doar cu 9 eliminări. La polul opus se clasează Astra, prahovenii trecându-şi în cont doar un roşu, prin bulgarul Atanas Bornosuzov, acesta fiind trimis mai devreme la cabine chiar în ultima sa apariţie în Liga 1 (et.17). Formaţia care a rezistat cel mai mult cu zero în dreptul eliminărilor a fost Pandurii, gruparea gorjeană având prima sancţiune de acest gen abia în runda a 30-a. Până la final, elevii lui Grigoraş au mai primit un roşu, chiar în ultima etapă (Voiculeţ).
Cele mai multe roşii s-au arătat în etapa a 14-a, nu mai puţin de 8. În opoziţie s-a aflat runda a 2-a, fără nicio eliminare.
În FCM Tg Mureş-Steaua (et.16), Alexandru Tudor a stabilit recordul pe meci, centralul bucureştean arătând de patru ori cartonaşul roşu. “Brad Pitt” Tudor, alături de Sebastian Colţescu au terminat la egalitate, pe prima poziţie, în topul arbitrilor cu cele mai multe mai multe eliminări dictate – 12.
24 de arbitri au acordat cel puţin un cartonaş roşu.
Oţelul este echipa ce a beneficiat de cele mai multe eliminări din tabăra adversă – 11.
Top roşii:
12-U Cluj
9 – CFR
8 – FCM, Rapid, Victoria
7 – Braşov, Dinamo
6 – Timisoara, Urziceni
5 – Media