Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caii de la Letea vor fi supuşi unor noi analize. Transporturile din zona Tulcea au fost oprite

Publicat in Antena 3, luni 23 mai 2011 ·

Caii sălbatici de la Letea vor fi supuşi lunea aceasta unor noi analize. Specialiştii de la Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară vor putea spune acum cu exactitate dacă animalele sunt într-adevăr bolnave.

Se vor verifica şi actele de proprietate deoarece există suspiciunea că acestea au fost falsificate. Tot astăzi Corpul de Control al prim-ministrului va face verificări pentru a finaliza raportul care urmează să-i fie înmânat şefului Guvernului. Până la lămurirea situaţiei au fost oprite toate transporturile de cai din zona Tulcea.

Caii sălbatici din Pădurea Letea urmau să fie masacraţi, la ordinul autorităţilor din Tulcea. 70 de animale, prinse deja şi înghesuite într-un ţarc, plănuiau să fie trimise în abatoarele din Italia.

Autorităţile susţin ba că cei 70 de cai au anemie infecţioasă, boală contagioasăşi incurabilă, ba că "mănâncă iarba vacilor".

Caii sălbatici de la Letea vor fi supuşi lunea aceasta unor noi analize. Specialiştii de la Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară vor putea spune acum cu exactitate dacă animalele sunt într-adevăr bolnave.

Se vor verifica şi actele de proprietate deoarece există suspiciunea că acestea au fost falsificate. Tot astăzi Corpul de Control al prim-ministrului va face verificări pentru a finaliza raportul care urmează să-i fie înmânat şefului Guvernului. Până la lămurirea situaţiei au fost oprite toate transporturile de cai din zona Tulcea.

Caii sălbatici din Pădurea Letea urmau să fie masacraţi, la ordinul autorităţilor din Tulcea. 70 de animale, prinse deja şi înghesuite într-un ţarc, plănuiau să fie trimise în abatoarele din Italia.

Autorităţile susţin ba că cei 70 de cai au anemie infecţioasă, boală contagioasăşi incurabilă, ba că "mănâncă iarba vacilor".

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare, cu întârziere din cauza negocierilor pentru eliberarea ostaticilor

News.ro acum 46 minute
O încetare a focului mult aşteptată este în curs de desfăşurare în Gaza. Armistiţiul a fost amânat cu trei ore după ce Israelul a declarat că aşteaptă ca Hamas să predea o listă cu numele ostaticilor care urmează să fie eliberaţi, dar guvernul a pri

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum o ora
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

ÎNVESTIRE TRUMP. Ce se întâmplă în ziua revenirii lui Trump la Casa Albă?

News.ro acum o ora
Donald Trump va depune luni jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite, începându-şi al doilea mandat şi încununând una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii, relatează Reuters. Ziua învestirii este, prin tradi

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Oficial Hamas confirmă trimiterea listei cu ostaticii ce urmează să fie eliberaţi

Mediafax acum o ora
Un oficial de rang înalt al grupării Hamas a confirmat că organizaţia a trimis Israelului lista cu numele celor trei ostatici care urmează să fie eliberaţi astăzi, potrivit unor surse din mass-media palestiniană. Un oficial israelian a declarat pent

Tragerea Loto 6/49 din 19 ianuarie 2025. Report de 1,9 milioane de euro la categoria I

Libertatea acum 5 ore
Duminică, 19 ianuarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele loto câștigătoare vor fi afișate după ora 18.30.

Donald Trump şi-ar dori să primească Premiul Nobel pentru Pace

Mediafax acum 4 ore
Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, ar fi extrem de concentrat pe câştigarea Premiului Nobel pentru Pace, potrivit unei surse din echipa sa, citată de CBS News. Această ambiţie s-a intensificat pe măsură ce Trump încearcă să finalizez

UPDATE - Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Netanyahu anunţă că Hamas încă nu a prezentat lista ostaticilor ce urmează să fie eliberaţi / Atacuri israeliene în Gaza, la ora la care ar fi trebuit să intre în vigoare armistiţiul

News.ro acum 2 ore
Intrarea în vigoare a unui acord de încetare a focului între Israel şi Hamas, programată iniţial pentru duminică la 06:30 GMT (08.30), a fost amânată, deoarece Hamasul palestinian nu a prezentat încă lista ostaticilor care urmează să fie eliberaţi î

Acordul de încetare a focului în Gaza a intrat în vigoare, după o amânare inițială de 3 ore

Ziare.com acum 44 minute
Acordul de încetare a focului în Gaza a intrat în vigoare, a declarat Biroul prim-ministrului israelian într-un comunicat, după ce inițial acesta se amânase cu 3 ore, pe motiv că autoritățile israeliene nu primiseră de la Hamas lista cu prizonierii

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Vremea

București
acum

dum.

1°/7°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/6°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

3°/8°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/2°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°