Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Scuze pentru Oli şi Gigi!" Iuliu Mureşan dă dovadă de fair-play şi regretă incidentul cu forţele de ordine

Publicat in Pro Sport, luni 23 mai 2011 ·

Clinciul dintre oamenii firmei de pază din Gruia şi Olăroiu(foto) a avut ecou şi la o zi după joc. "Regretăm incidentul, luămmăsuri. Ne cerem scuze faţă de Olăroiu şi Gigi", a comentat ierişeful vişiniilor, Iuliu Mureşan.

Final de meci la Cluj. Becali, Olăroiu şi grupul de invitaţicoboară de la oficială şi dau să intre pe teren prin tunelul de latribuna I.

"Voi treceţi, ceilalţi nu! Ocoliţi stadionul!", le-o spune tăiosunul dintre angajaţii firmei de pază. Spiritele se încing, searuncă vorbe grele de-o parte şi de alta. Olăroiu şi Becali seconformează într-un final şi fac ocolul stadionului pentru a ajungela vestiarele de sub tribuna a II-a. Aici, în zona mixtă destinatăpresei, spiritele iau din nou foc.

"Nişte miliţieni, cu ăştia vreţi să faceţi performanţă?", ţipă Oli,iar Gigi îi ţine isonul. Spiritele se calmează cu greu, numai dupăce intervine şi supervizorul Alexandru Boc. La o zi, preşedinteledin Gruia, Iuliu Mureşan, îşi toarnă cenuşă în cap. "Trebuia să-ilăsăm să treacă, ne cerem scuze, incidentul e regretabil! Cinevas-a comportat ca Rambo, îl vom da afară", a tunat Mureşan. Şefulfirmei de pază, Teodor Pop Puşcaş, replică şi el. "Ţine de educaţietotul. Eu şi oamenii mei respectăm regulamentul, pentru că altfelriscăm, atât noi, cât şi CFR, amendă de la Ligă. Nu putem lăsachiar pe oricine pe teren!", a încheiat Pop.

PROGRAMUL STELEI PÂNĂ LA FINALA CU DINAMO

AZI

ora 17:30, antrenament, după care jucătorii vor rămâne încantonamentul de la stadionul Ghencea

MÂINE

ora 11:00, plecare spre

Braşov, apoi la ora 18:00 este programată o şedinţă depregătire

Miercuri

ora 11.00, plimbare de relaxare prin Braşov, iar la ora 21:15,finala Cupei României cu Dinamo

Clinciul dintre oamenii firmei de pază din Gruia şi Olăroiu(foto) a avut ecou şi la o zi după joc. "Regretăm incidentul, l

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum o ora
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Patru judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. ANM a emis Cod roşu

Mediafax acum 19 minute
Valul de căldură va continua să se intensifice, iar în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se vor înregistra temperaturi maxime de 38…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va dep

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 54 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°