Formaţia constănţeană ocupă în continuare locul 13, cu 30 de puncte
FC Farul a suferit sâmbătă cea de-a patra înfrângere consecutivă în campionat, după ce a fost învinsă, la Constanţa, de Delta Tulcea, cu scorul de 2-0, într-un meci contând pentru etapa a 28-a din Liga a II-a, Seria I.
Hotărâtă să oprească seria de zece victorii la rând a tulcenilor, echipa antrenată de Gheorghe Butoiu a început în forţă partida, având prima ocazie de gol după doar trei minute de joc. Din păcate, Robert Stăncioiu nu a reuşit să reia spre poartă dintr-o poziţie favorabilă. Cinci minute mai târziu, fostul jucător al Deltei, Ştefan Ciobanu, îl încearcă pe Iulian Olteanu cu un şut din unghi, însă portarul oaspeţilor reţine balonul. Cea care deschide scorul este însă Delta Tulcea, Creţu învingându-l cu o lovitură de cap pe Zdrâncă, după un sfert de oră de joc. „Marinarii" reiau atacurile la poarta tulcenilor fără niciun rezultat pe tabelă. Astfel, formaţia pregătită de Cristi Dulca intră la cabine cu un avantaj minim. În partea a doua a meciului, Delta are cele mai mari ocazii, Enache Câju având în două rânduri şansa de a majora scorul, însă bara laterală şi intervenţia bună a lui Zdrâncă s-au opus. În minutul 80 însă, oaspeţii au reuşit să ducă scorul de 2-0, Postelnicu înscriind cu un şut din careu, după o pasă a lui Henry. Farul suferă cel de-al patrulea eşec consecutiv în campionat şi rămâne pe poziţia a 13-a în clasamentul Seriei I, cu 30 de puncte, în timp ce Delta continuă seria rezultatelor pozitive, reuşind al 11-lea succes consecutiv.
„Antrenez cea mai slabă echipă din istoria clubului"
După meci, antrenorul constănţenilor, Gheorghe Butoiu, s-a arătat extrem de dezamăgit de evoluţia jucătorilor săi. „Nu aş vrea să le mai iau apărarea jucătorilor. Avem din păcate una dintre cele mai slabe echipe din Seria 1 şi eu am avut «norocul» să o antrenez. Am p