Dimensionarea corectă a proiectelor pe care firmele doresc să le finanţeze cu ajutorul fondurilor europene reprezintă una din problemele care împiedică o mai bună absorb-ţie, a declarat Leonard Cornoiu, director departament programe europene din cadrul Băncii Transilvania (BT). Domnia sa a precizat că dimensionarea corectă în funcţie de capacitatea firmei respective de a implementa proiectul dar şi dimensionarea corectă a necesarului financiar sunt factori care asigură o absorbţie de succes.
BT are o poziţionare aparte în procesul de absorbţie a fondurilor europene, fiind alături de beneficiari de la momentul concepţiei proiectului. Astfel, banca se asigură că beneficiarul are parte de consultanţa şi fonsdurile necesare finalizării cu succes a investiţiei. În plus, asocierea cu o bancă încă de la momentul conceptului proiectului asigură o finanţare mai uşoară, a subliniat Leonard Cornoiu.
Domnia sa a mai spus că BT asigură, prin această poziţionare aparte, un filtru în delegarea proiectelor eligibile, bancabile întrucât criteriile autorităţilor de management nu conduc întotdeanuna la alegerea unor proiecte care pot obţine creditele şi garanţiile necesare implementării.
Oficialul BT a mai declarat că banca a eliberat, până în prezent, scrisori de confort pentru proiecte în valoare totală de 700 milioane lei, la care se adaugă 250 milioane lei - valoarea proiectelor finanţate în 2010 şi peste 700 de clienţi în accesare fondurilor nerambursabile.
ALINA TOMA VEREHA Dimensionarea corectă a proiectelor pe care firmele doresc să le finanţeze cu ajutorul fondurilor europene reprezintă una din problemele care împiedică o mai bună absorb-ţie, a declarat Leonard Cornoiu, director departament programe europene din cadrul Băncii Transilvania (BT). Domnia sa a precizat că dimensionarea corectă în funcţie de capacitatea firmei respective de a implementa pro