Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anastase, Toader, Oltean au "prevestit" demisia lui Boc?

Publicat in Cotidianul, marți 24 mai 2011 ·

O ştire Mediafax dată "pe surse" la ora 14.54 anunţa o discuţie în şedinţa Birourilor comune ale Parlamentului privind demisia lui Emil Boc. La ora 16.20, premierul a infirmat categoric informaţia în direct pe televiziunile de ştiri.

Cotidianul.ro a aflat ce s-a discutat în spatele uşilor închise

Un membru din conducerea Senatului ne-a explicat ce s-a discutat în şedinţa Birourilor Permanente referitoare la Emil Boc. "Evident că situaţia premierului Emil Boc nu s-a discutat în şedinţa noastră. Nu la noi se discută aşa ceva. S-a întâmplat ceva ciudat însă. La un moment dat, PDL-iştii Roberta Anastase, Ioan Oltean şi Mircea Toader se făceau că discută între ei, dar o făceau în aşa fel încât să fie auziţi şi de cei din apropierea lor. Cam aşa a sunat discuţia: «Acum e la Cotroceni. Va fi premier ori Stolojan, ori Florin Georgescu». Un coleg de-al meu i-a întrebat «dacă ştiţi ceva, spuneţi-ne şi nouă», dar i s-a spus că atât ştiau. Nu ştiu cine a dat informaţia la presă. Cam 10 persoane au auzit discuţia dintre PDL-işti, iar ştirea a apărut foarte repede. Au mai fost chestii ciudate astăzi (marţi - n.a.). Televiziunile au dat mai multe ştiri pe surse că Boc va fi schimbat miercuri când Traian Băsescu ar merge la şedinţa de guvern. Personal nu am înţeles aceste ştiri, pentru că oficial preşedintele nu poate schimba premierul. A, că îl poate schimba când vrea el, este altceva, dar evident nu oficial. Şi a mai apărut şi declaraţia dată de doamna Turcan, care afirma că este necesară schimbarea premierului pentru revigorarea PDL şi a guvernului. A fost singura ştire în care cineva şi-a spus deschis părerea. Personal nu cred că va fi schimbat Boc. Mai repede cred că au vrut cei din PDL să-şi facă producţia de apariţii în media şi eventual să acopere mediatic marea defecţiune din coaliţie de la votul de astăzi", ne-a declarat sursa citată. Întrebat dacă nu ar put

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 49 minute
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 4 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 49 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 2 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum o ora
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Serie A: Juventus Torino - Hellas Verona, scor 2-0

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană Juventus Torino a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Hellas Verona, în ultimul meci al etapei a 27-a din Serie A. Torinezii au avut un gol anulat în prima repriză, la McKennie, în minutul 36, pentru un fault în a

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum o ora
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Nicuşor Dan, după ce Elena Lasconi a afirmat că ar susţine candidatura lui Ilie Bolojan: Eu cred că am o relaţie foarte bună cu USR-ul, implicit cu preşedintele USR-ului, cu doamna Lasconi

News.ro acum 3 ore
Candidatul independent la funcţia de preşedinte al României Nicuşor Dan a subliniat că are o relaţie foarte bună cu USR şi cu preşedintele acestui partid, Elena Lasconi, dar că are propria campanie pentru alegerile prezidenţiale. Reacţia vine după c

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°