Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se pregăteşte remanierea Cabinetului Boc

Publicat in Jurnalul, marți 24 mai 2011 ·

Premierul Emil Boc a fost chemat azi la Palatul Cotroceni, unde a avut o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, după ce Coaliţia a pierdut la vot în Camera Deputaţilor ordonanţa privind concedierile din MAI.

Întâlnirea a avut loc în condiţiile în care s-au vehiculează informaţii conform cărora va avea loc în maximum o săptămână o remaniere guvernamentală şi în condiţiile în care este necesară numirea unui nou titular la Ministerul Muncii. De asemenea, ieri au fost vehiculate şi informaţii potrivit cărora este posibil ca Emil Boc să-şi depună mandatul de prim-ministru.

Zvonurile au apărut din cauza traficului intens înregistrat în ultimele zile în jurul Palatului Cotroceni. Şi liderii UDMR au fost convocaţI la o întâlnire confidenţială cu Traian Băsescu, luni după amiază, în cadrul căreia Uniunea ar fi primit asigurări că remanierea nu-I va atinge pe miniştrii săi.

Înainte să plece la Cotroceni, Emil Boc s-a întâlnit cu deputaţii grupului minorităţilor din Parlament. În cadrul discuţiilor, deputaţii i-au expus problemele de funcţionare a coaliţiei în teritoriu, precum şi o serie de amendamente la Statutul minorităţilor.

"Este una din întâlnirile curente pe care le avem şi în care discutăm chestiuni administrative şi legislative punctuale. Întâlniri de genul ăsta avem des, o dată la două sau trei luni", a declarat liderul de grup Varujan Pambuccian, la finele întâlnirii. Grupul minorităţilor i-au cerut lui Boc ca, în calitate de preşedinte al PDL, să se asigure că în teritoriu sunt convocaţi la şedinţele coaliţiei şi reprezentanţi ai minorităţilor, acolo unde comunităţile lor sunt mai mari.

În continuare, lui Boc i s-a cerut sprijin pentru rezolvarea unor probleme specifice minorităţilor sau pentru implementarea unor proiecte iniţiate de către grup. "Eu am ridicat o problemă legată de cetăţenia arhi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum 9 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 8 ore
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Macron a declarat că este nevoie de un armistiţiu limitat, deoarece a recunoscut că ar fi „foarte dificil” să supravegheze o încetare completă a focului, având în vedere lungimea frontului. Într-un interviu acordat ziarului francez Le Figaro, el a s

Regele Charles l-a primit pe Zelenski la Sandringham, semn de susţinere pentru preşedintele Ucrainei / BBC: Spre deosebire de Trump, se pare că regele nu are probleme cu ţinuta lui Zelenski

News.ro acum 8 ore
Regele Charles l-a primit pe Volodimir Zelenski la Sandringham, duminică, un gest fără precedent de solidaritate cu preşedintele ucrainean., relatează independent.co.uk. Întâlnirea a avut loc după ce preşedintele american Donald Trump a stârnit indi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 13 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei aplicate de Jandarmerie la meciul de fotbal Rapid Bucureşti - FCSB/ Acces interzis la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, pentru nouă persoane

News.ro acum 5 ore
Jandarmeria anunţă că a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 149.200 de lei la partida de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti - FC FCSB. Cea mai mare parte a amenzilor o au de plătit organizatorul competiţiei şi firma de pază şi protecţ

O noapte de somn pierdută alterează sistemul imunitar, creşte inflamaţia

News.ro acum 6 ore
O nouă cercetare dezvăluie o perspectivă asupra impactului pe care calitatea somnului îl are asupra sistemului imunitar al unei persoane şi a modului în care acesta ar putea fi legat de dezvoltarea unor boli precum obezitatea, diabetul şi bolile car

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

5°/15°
Timisoara
acum

-5°
lun.

-5°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°