Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ipoteză şocantă în cazul tânărului tratat de TBC, care a murit: bolnavul avea infecţie cu stafilococ şi putea fi salvat

Publicat in Adevarul, marți 24 mai 2011 ·

Specialişti de la Spitalul de Boli Infecţioase susţin că tânărul tratat de TBC, care a decedat, ar fi avut de fapt pneumonie stafilococică. Medicii spun că această afecţiune poate fi tratată cu succes.

Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase au dezbătut intens cazul lui Sorin Ovidiu Frăţilă, tânărul de 31 de ani care a decedat după ce mai mult de lună a fost internat şi tratat de tuberculoză la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş". Specialiştii în pneumologie ne-au spus azi dimineaţă că au analizat minuţios problemele de sănătate cu care tânărul s-a prezentat la spital şi evoluţia stării acestuia, pe toată durata internării. Pe baza rezultatelor analizelor la sânge, a radiografiilor şi a simptomelor bolnavului, medicii au ajuns la concluzia că Sorin Ovidiu avea infecţie cu stafilococ, nu tuberculoză.

"Din datele pe care le avem, pacientul avea pneumonie cu stafilococ"

Doctorii şi-au prezentat argumentele sub protecţia anonimatului, după ce în ultimele zile au primit indicaţii să nu dea declaraţii presei. "Din toate datele pe care le avem, pacientul avea pneumonie cu stafilococ, în fază iniţială a avut reacţie pleurală iar apoi a invadat tot ţesutul pulmonar. Numai stafilococul are diseminare bronhogenă, adică se împrăştie în ţesut, e sensibil la rifampicină (medicament folosit în tratamentul tuberculozei- n.r.) şi e agresiv, elemente pe care le regăsim în cazul pacientului Sorin Ovidiu Frăţilă", ne-a spus în urmă cu câteva minute un specialist în pneumologie, din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase. Acesta a precizat că nu era posibil ca Sorin să fi avut TBC "pentru că bacilul Koch (bacterie care cauzează tuberculoza - n.r.) se găseşte în ţesuturi, nu în lichide, nu în lichidul pleural. Mai mult, pacientul a făcut febră sub tratament, iar în cazul antituberculostaticelor (tratamentul împotriva tuberculozei - n.r.), dacă un pacient suf

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°