Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanţe mai lungi pentru elevi

Publicat in Jurnalul, marți 24 mai 2011 ·

Ministrul Educaţiei, Daniel Fune­riu, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că fraudele la bacalaureat vor fi mult mai aspru pedepsite începând de anul acesta, că examenele se vor desf­ăşura sub supravegherea ca­me­re­lor video, iar inspectorii vor cola­bora cu forţele de ordine.

De anul vii­tor, vacanţele de primăvară şi de iarnă ale elevilor vor fi mai lungi cu câte o săptămână, dar se va păstra numărul de zile de şcoală, prin dispariţia va­canţei din luna februarie. Mi­nistrul a lansat ieri şi programul "Şcoa­la altfel", perioadă de o săptă­mână dedicată olimpiadelor şcolare şi ac­ti­vi­tă­ţior extracurriculare.

În privinţa calendarului noului an şcolar, ministrul a precizat că se­mes­trul I va începe luni, 12 septembrie, şi se va încheia în data de 23 de­cem­brie 2011, prima vacanţă va fi între 22 şi 30 octombrie, iar vacanţa de iarnă, între 24 decembrie şi 15 ia­nuarie 2012, fiind cu o săptămână mai lungă. Semestrul al II-lea va în­ce­pe la 16 ianuarie 2012 şi se va în­che­ia la 22 iunie 2012. Vacanţa de primăvară va fi între 7 şi 22 aprilie, tot cu o săptămână mai lungă, iar va­can­ţa de vară a anului şcolar viitor va fi în perioada 23 iunie – 9 septembrie. "Numărul de zile de şcoală este identic cu cel din acest an. Decizia a fost luată în urma consultărilor cu sindicalişti, parlamentari şi reprezentanţi ai Consiliului elevilor", a explicat Daniel Funeriu.

Ministrul Educaţiei a anunţat totodată că pentru examenul de ba­ca­laureat de anul acesta au fost în­tărite toate măsurile antifraudă. S-a solicitat inspectoratelor judeţene să asigure sălile cu supraveghere video şi a fost ridicat nivelul sancţiunilor pentru cei care fraudează examenul sau pentru tentative, iar candidaţii care vor fi prinşi copiind vor fi elimi­naţi din examen şi li se va interzice să susţină bacalaureatul în următoarele două sesiuni. Inspectorii şcol

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 5 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 3 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 4 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 3 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 6 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 2 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 3 ore
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

4°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°