Româncele atacă pe toată fronturile la Roland Garros. AlexandraDulgheru şi Sorana Cîrstea au ridicat la cinci numărul româncelorcare s-au calificat în turul secund, alăturându‑se tridentuluiHalep - Begu - Gallovits.
Doar Monica Niculescu s-a oprit în primul tur, 0-6, 3-6 cuYanina Wickmayer. Alexandra Dulgheru a avut emoţii mari în primultur al Open-ului Franţei. În căutarea formei care anul trecut opropulsa în Top 30 mondial şi după un început de 2011 în care nu astrălucit, Alexandra a bifat ieri un meci de infarct cu LauraPous-Tio (84 WTA): 6-3, 6-4. Întâlnirea care a durat 97 de minutes-a disputat după tiparul preferat al româncei: break-rebreak,realizându-se nu mai puţin de 11 breakuri (7 Alexandra şi 4Pous-Tio). Eleva lui Daniel Dobre a intrat greu în meci şi arealizat primul break în game-ul al treilea, după care s-a desprinsla 5-2, însă când să închidă prima parte, şi-a pierdut serviciul. Arevenit repede, a pus presiune pe iberică şi a făcut rebreakul carei-a adus primul set. Condusă cu 2-1 în partea secundă,bucureşteanca de 21 de ani a punctat trei game-uri consecutive,4-2, după care a început seria breakurilor: "Piti" şi-a cedatserviciul pentru a-l câştiga pe al adversarei.
Sorana a surclasat-o pe Schnyder
În turul secund, Alexandra Dulgheru o va înfrunta pe SoranaCîrstea (99 WTA), care a făcut o partidă aproape perfectă în faţaelveţiencei Patty Schnyder (55 WTA). De fapt, poate cea mai bunădin ultimele luni. Sfertfinalistă în 2009, Sorana s-a impus cu 6-1,6-3 şi pare să-şi fi regăsit forma de altădată. Rămâne de văzutcare româncă este mai tare după duelul românesc din turul doiprogramat chiar în Ziua României la Roland Garros (joi 26 mai).
Roland Garros, ziua a patra:
ROMÂNI AZI,
Turul 2, simplu:
Hănescu - Djokovic, după ora 16:00
Halep - Stosur, ora 12:00
Begu - Kuzneţova, după ora 13:00
Ga