Fostul guvernator al Deltei Dunării Virgil Munteanu arată că mai sălbatici decât caii din Letea sunt oamenii care-i vând la abator. Şi nu înţelege de ce s-a ales cea mai complicată soluţie pentru a feri pădurea Letea de stricăciunile animalelor, când era suficientă repararea unui gard cu care a fost împrejmuită rezervaţia între 1994 şi 1996.
"Părerea mea e că s-a ajuns la această situaţie din cauza unui management prost în zonă. Sunt nişte modalităţi foarte simple de a proteja rezervaţia de animale, să nu mai mănânce coaja arborilor şi lăstarii. Că nu numai caii intră în pădure: intră şi vacile, şi porcii localnicilor. Să se repare gardul! Nu cred că trebuie mii de euro ca să faci asta. Există un gard de jur împrejurul celor 2.000 de hectare de rezervaţie. Nu e construcţie importantă, a fost făcut cât să ţină animalele departe. Cu timpul, s-a distrus. S-a deteriorat natural sau a fost distrus intenţionat tocmai pentru a lăsa animalele să aibă ce mânca. Aţi văzut locul: în jurul pădurii e zonă de nisip, n-au ce mânca animalele acolo, aşa că pădurea e un loc bun de păşunat. Sau, dacă vrei ca aceşti cai să nu se înmulţească, sterilizează-i! Că sunt mult mai uşor de sterilizat 3.000 de cai, sau câţi sunt, decât zeci de mii de câini vagabonzi. E o metodă civilizată şi foarte simplă", explică Munteanu.
Acesta a calificat intenţia de a duce la abator caii sănătoşi drept "barbarie". "Poţi face un proiect, ca să le ţii numărul sub control. Dar nu poţi trimite la abator nişte animale sănătoase, puternice, care sunt într-o stare bună. De ce să faci asta? Ele fac parte din acel ecosistem. Nu e vina lor că pe grindul Letea oamenii s-au ocupat mai mult cu agricultura şi au folosit caii, apoi i-au lăsat liberi să se înmulţească...", adaugă fostul guvernator.
Cât priveşte controversa cât de sălbatici sunt caii de la Letea, Munteanu clarifică: "No