Pieţele europene au urmat un curs ascendent ieri, pe fondul creşterii cotaţiilor materiilor prime.
Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare societate minieră la nivel mondial, au urcat cu 2,4%, la 2.359 pence. Acţiunile "Rio Tinto Group", numărul trei în sectorul minier internaţional, au crescut cu 2,2%, la 4.121,5 pence. Titlurile "Xstrata" Plc, al patrulea producător mondial de cupru, au câştigat 2,8%, afişând un curs de 1.395 pence. Acţiunile companiei miniere "Anglo American" Plc au crescut cu 2,2%, la 2.891,5 pence, iar cele ale "Kazakhmys" Plc - cu 3,1%, la 1.244 pence.
Titlurile "Antofagasta" Plc, producător de cupru care deţine mine în Chile, au urcat cu 3,5%, la 1.201 pence.
Acţiunile BP Plc, al doilea producător de ţiţei din Europa, au crescut cu 0,8%, la 455,45 pence. Titlurile "Royal Dutch Shell" Plc, numarul unu printre producătorii de ţiţei de pe continent, au urcat cu 1,5%, la 2.125,5 pence.
Acţiunile "Hellenic Telecommunications Organization" SA (OTE), cea mai mare companie de telefonie din Grecia, au urcat cu 4,3%, la 6,77 euro, după ce guvernul de la Atena a aprobat un plan de vânzare accelerată a activelor de stat, care include şi participaţia deţinută la OTE. Acţiunile "Deutsche Telekom" AG, cea mai mare companie de telefonie din Germania, acţionar al OTE, au urcat cu 0,2%, la 10,38 euro.
Titlurile "Hellenic Postbank" SA, societate prevăzută, la rândul său, în programul de privatizare stabilit de autorităţile elene, au urcat cu 6,8%, la 3 euro.
Acţiunile "Lloyds Banking Group" Plc, cel mai mare creditor ipotecar britanic, au coborât cu 2,2%, la 49,78 pence. "Moody"s Investors Service" a pus sub supraveghere ratingurile a 14 bănci britanice, printre care "Lloyds Banking Group" şi "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS). Titlurile RBS au scăzut cu 1%, la 40,49 pence.
Indicele FTSE 100 al pieţei din Lo