Mirajul absorbţiei miliardelor de euro puse la dis-poziţia ţării noastre prin programele finanţate din fonduri europene îndepărtează companiile şi autorităţile de problemele economiei reale, care încă nu a cunoscut beneficiile unui grad ridicat de absorbţie. "Dar cum finanţăm economia reală care nu a ieşit încă din recesiune?" este întrebarea cu care avocatul Vasile Deleanu, asociatul coordonator al casei de insolvenţă "Rovigo" SPRL, a electrizat, ieri audienţa conferinţei BURSA.
Domnia sa a arătat: "Este ca şi cum suntem o navă spaţială ce a plecat să cerceteze Cosmosul şi a uitat copilul pe pământ. Copilul este economia reală, care se confruntă cu peste 21.000 de cazuri de insolvenţă, care îşi caută cu dis-perare finanţarea. Toate aceste firme în insolvenţă au cheltuit mai mult decât au încasat. Multe sunt afaceri cheie pentru economia naţională. Cum le salvăm şi le finanţăm?".
Domnul avocat Deleanu a oferit ca răspuns chiar legea modificată a insolvenţei, care permite finanţarea firmelor aflate în dificultate şi relansarea lor cu succes. Astfel, investitorii care plasează bani în companii insolvente au prioritate absolută şi garanţia nu numai a recuperării banilor, ci şi a asigurării unui profit atractiv.
Potrivit reprezentantului "Rovigo", cheia succesului salvării afacerilor insolvente este subrogaţia: plăteşti unui creditor datoria societăţii pentru a obţine o poziţie privilegiată la masă credală. Astfel, un investitor poate deveni "stapânul afacerii" şi poate injecta în siguranţă bani noi în respectiva companie.
ALINA TOMA VEREHA Mirajul absorbţiei miliardelor de euro puse la dis-poziţia ţării noastre prin programele finanţate din fonduri europene îndepărtează companiile şi autorităţile de problemele economiei reale, care încă nu a cunoscut beneficiile unui grad ridicat de absorbţie. "Dar cum finanţăm economia reală care nu a ieşit încă