În cei 73 de ani de competiţie, Cupa României a cunoscut o serie de evenimente şi poveşti care au rămas întipărite în mintea microbiştilor.
Povestea pe care o vom relata acum a avut loc în sezonul 1939/1940, anul în care Rapidul avea să câştige cea de-a patra Cupă consecutivă. Însă misiunea giuleştenilor nu a fost deloc uşoara, întrucât, ca să ridice trofeul deasupra capului, echipa de sub Podul Grant a trebuit să dispute nu mai puţin de patru finale cu Venus Bucureşti.
Parcursul Rapidului şi a Venusului în acea ediţie a Cupei a început în şaisprezecimi. Echipa antrenată de Ştefan Auer a învins cu 5-2 o echipă venită din ligile inferioare, Socec Lafayette Bucureşti. Între timp, Venus trecuse de divizionara secundă Sparta Mediaş cu scorul 5-2.
În optimi, Rapidul trebuia să întâlnească AS Constanţa, însă meciul nu s-a mai jucat deoarece echipa constănţeană a declarat forfait, iar Giuleştiul s-a calificat mai departe. Venus Bucureşti a obţinut calificarea pe teren, după ce s-a impus cu 5-2 în partida cu Carmen Bucureşti.
Sferturile au fost deasemenea fără istoric pentru cele două echipe care vor ajunge în finală: Rapid se impune cu 2-0 în faţa celor de Tricolor Ploieşti, iar Venus învinge cu 3-1 Carpaţii Baia Mare.
În semifinale, Rapidul a eliminat FC Brăila cu scorul 2-0, iar Venus s-a impus cu 4-2 în faţa celor de la Sportul Studenţesc.
Prima finală
Ajungem, astfel, pe data de 30 aprilie când este programată marea finală a Cupei dintre Rapid şi Venus. Peste 15.000 de spectatori s-au adunat pe stadionul ANEF din Bucureşti pentru a urmări finala celei de-a şaptea ediţii a Cupei României.
Cu trei cupe consecutive cucerite, Rapidul este favorit şi în această ediţie, iar începutul de joc pare a confirma aşteptările. Giuleştenii deschid scorul prin Baratky în minutul 23, iar Sipos măreşte avantajul nouă minute mai târziu
