Fosta extremă dinamovistă povesteşte cum erau finalele cu Steaua pe vremuri şi condamnă atitudinea celor din fotbalul actual. Costel Orac a dezvăluit cum a luat acasă capacul Cupei câştigate în 1988, trofeul care, în cele din urmă, a fost adjudecat de Steaua din „dispoziţie de partid” după ce roş-albaştrii pierduseră la „masa verde”.

Golurile lui Daniel Orac în meciurile cu Liverpool, Hamburg sau Inter Milano trezesc şi acum nostalgia suporterilor dinamovişti trecuţi de adolescenţă. Orac era un artist al loviturilor libere, exersând sute de astfel de execuţii la antrenamente. Cu toate acestea, dinamovistul a ratat un penalty decisiv cu Steaua, în minutul 89 al finalei Cupei din 1987, iar roş-albaştrii s-au impus cu 1-0.

„Adevărul": Care ar fi diferenţele între o finală Dinamo - Steaua din prezent şi una din anii '80, când evoluaţi pentru roş-albi?

Costel Orac: Erau orgolii mari şi atunci, dar nu era atâta scandal ca acum, nu era mediatizarea de astăzi. Erau doar două ziare de sport, şi cel mai important era faptul că jucătorii vorbeau mai puţin în presă şi mai mult pe teren. De suporteri, nici nu mai vorbesc... nu se băteau aşa cum fac în ziua de azi, atunci nu mişca nimeni în faţa poliţiei, acum nu se mai respectă nicio lege.

Pentru un astfel de meci era vreo primă specială?

Bonusurile era cele obişnuite, dar nu se spuneau niciodată înainte de partidă. Dacă şefilor le plăcea cum am jucat, ne făceau câte o surpriză, dar sumele erau mici, ceva de genul 1.000 - 1.500 de lei, iar un salariu atunci era 2.500 - 3.000 de lei. Spun că sumele erau mici, raportându-mă la miile de euro care se dau azi pentru o victorie.

Cum erau relaţiile dintre jucătorii rivalelor?

Noi eram prieteni, nu erau duşmănii între noi, eram adversari 90 de minute pe teren şi atât. După partidă ne întâlneam la refacere, la Hotel Bucureşti, acolo ne vedeam