Un bărbat de 32 de ani din Cugir a fost surprins luni dimineaţa în zona Gării din Alba Iulia cu o geantă pline cu tuburi de cartuşe. O parte dintre acestea aveau ataşate capse percutante şi păreau în stare de funcţionare.
Geanta voluminoasă în care erau transportate elementele de muniţie a atras atenţia jandarmilor care au procedat la oprirea şi legitimarea celui care o transporta. Bărbatul a fost identificat ca fiind S.I. Tiberiu, în vârstă de 32 de ani, cu domiciliul în oraşul Cugir, căruia i s-a solicitat prezentarea bagajului transportat la control.
„Cu această ocazie au fost găsite peste 4.000 de bucăţi de tuburi de cartuş, multe dintre acestea având ataşate capse percutoare care păreau în stare de funcţionare şi care reprezentau un risc deosebit la adresa sănătăţii, integrităţii şi chiar a vieţii domnului Tiberiu precum şi a celor aflaţi în proximitatea acestuia. Întrebat cu privire la provenienţa acestora S.I. Tiberiu a declarat verbal că le-a găsit pe malul Râului Mare, pe raza oraşului Cugir”, se afirmă într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.
În cauză, au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, S.I.Tiberiu fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de “nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, conform art. 279 C.P.
Cercetările în acest caz sunt continuate de Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.