"Tot mai multe state reuşesc cu greu să păstreze echilibrul între ansamblul drepturilor şi libertăţilor consacrate constituţional, pe de o parte, şi lipsa de resurse economice necesare satisfacerii acestora, pe de altă parte"
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, în deschiderea lucrărilor Conferinţei Congresului Curţilor Constituţionale Europene, că deciziile instanţelor constituţionale trebuie să identifice acel just echilibru între realizarea drepturilor individuale şi interesul general al societăţii. "Traversăm în prezent o perioadă complexă, având în vedere conjunctura socială, politică şi economică a statelor. Ideea că statul este solvabil întotdeauna este astăzi pusă sub semnul întrebării. Tot mai multe state reuşesc cu greu să păstreze echilibrul între ansamblul drepturilor şi libertăţilor consacrate constituţional, pe de o parte, şi lipsa de resurse economice necesare satisfacerii acestora, pe de altă parte. Confruntaţi cu crize economice, guvernanţii sunt nevoiţi să ia uneori măsuri ce pot afecta drepturile fundamentale ale omului. În astfel de condiţii, opinia publică îşi îndreaptă atenţia nu numai spre guvernanţi, ci şi spre deciziile Curţii Constituţionale. Deciziile instanţelor constituţionale trebuie să identifice acel just echilibru între realizarea drepturilor individuale şi interesul general al societăţii", a spus Traian Băsescu. Acesta a mai precizat că separaţia puterilor în stat conferă garanţii puternice privind imparţialitatea şi independenţa jurisdicţională a judecătorilor constituţionali.
Rolul Curţilor Constituţionale reprezintă un pilon de susţinere a statului şi democraţiei
"În cadrul bunei organizări a autorităţii statului, rolul Curţilor Constituţionale este unul esenţial şi definitoriu, reprezentând un adevărat pilon de susţinere a statului şi democraţiei, garantând egalitatea în faţa legii,