A doua săptămână de festival a fost marcată de un eveniment fără precedent în istoria Cannesului declaraţii (mai degrabă confuze şi teribiliste decât) pronaziste din partea lui Lars Von Trier la o conferinţă de presă. Întrebat despre originile sale germane, pe care şi le-a descoperit în 1989, la moartea mamei, regizorul a declarat: Mult timp am crezut că sunt evreu şi eram foarte mulţumit că sunt evreu (...). Dar am descoperit apoi că nu sunt evreu (...), ci că sunt nazist, pentru că familia mea e germană, ceea ce mi-a făcut plăcere. Şi a adăugat: Îl înţeleg pe Hitler. Cred că a făcut lucruri rele, absolut, dar mi-l pot imagina la sfârşit, în buncărul lui. Bineînţeles, nu sunt de acord cu al doilea război mondial, nu sunt împotriva evreilor. Sunt de partea evreilor, evident, dar nu prea mult... pentru că şstatulţ Israel face multe prostii. Dându-şi seama de gafă, încearcă să o dreagă glumind, dar gafează încă şi mai tare: Cum o să ies din asta? OK, I´m a Nazi. Evident că protestele au început să curgă valuri (inclusiv din partea festivalului, care l-a declarat persona non grata, ca urmare Von Trier a trebuit să plece de la Cannes), cu toate că, ulterior, regizorul danez avea să se scuze oficial.
Dincolo de aceste incidente şi picanterii (care, e adevărat, pot schimba faţa unui festival şi destinul unui regizor), Melancholia, prezentat în competiţie oficială, poate plăcea sau nu, poate fi sau nu pe gustul unora sau altora, dar un lucru e cert şi trebuie recunoscut: că Lars Von Trier e genial şi că orice film al lui poate fi mai bun sau mai prost doar în comparaţie cu alte filme ale lui, dar că geniu există în toate. Melancholia vorbeşte despre un ipotetic sfârşit al lumii, când Terra se loveşte de o planetă rătăcită Melancholia. Filmul începe cu vreo 10 minute de imagini hipnotice, stupefiante. Imagini dintr-o altă lume (la propriu şi la figurat, c
