În absenţa lui Barack Obama, aflat în Europa, prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu a avut o evoluţie previzibilă în faţa Congresului SUA – aparent concesivă, practic ofensivă.

Marţi, 24 mai a.c., şeful guvernului israelian a declarat că el este dispus să facă „dureroase compromisuri”, pentru a ajunge la o pace cu palestinienii.

Agenţia Associated Press remarcă faptul că, pentru prima oară, Netanyahu a spus explicit că unele aşezări din Cisiordania, se vor afla în afara graniţelor finale ale Israelului.

El însă nu a omis să prezinte o listă de condiţii ce sunt inacceptabile pentru palestinieni.

Dovadă fiind etichetarea alocuţiunii sale drept „o declaraţie de război”, de cei cu care ar fi trebuit să se aşeze la masa negocierilor.

Benjamin Netanyahu a reuşit totuşi să menţină simpatia unei bune părţi din asistenţă, anumite afrmaţii ale sale fiind răsplătite cu aplauze şi chiar ovaţii.

El a declarat că ţara sa vrea şi are nevoie de pace. Dar a respins reîntoarcerea la ceea ce a denumit frontierele imposibil de apărat, respectiv graniţele pe care Israelul le-a avut înainte de războiul din 1967.

Însă a recunoscut faptul că preşedintele Statelor Unite avea în vedere – când a semnalat acest reper în timp, în discursul dedicat evoluţiilor politice din ţările Orientului Mijlociu – o frontieră realist stabilită, în urma negocierilor concrete, directe, constructive cu partea palestiniană.

Uşor luat de valul simpatiei manifestate de membrii Congresului, Netanyahu a reafirmat refuzul Israelului de a repatria milioanele de refugiaţi palestinieni şi familiile acestora, la locurile lor de baştină, situate azi pe teritoriul statului evreu şi părăsite în urma luptelor duse la crearea acestuia, în 1948.

Ceea ce a urmat este o atitudine tipică cuiva încremenit într-un proiect.

De ce? A omis premeditat faptul că aşa cum isra