Un cetăţean spaniol a rămas siderat când a auzit cât de mici sunt salariile demnitarilor noştri, senatori, miniştri, prim-ministru, preşedinte, afirmând, cu naivitatea caracteristică celor care trăiesc în ţări cu o democraţie mai veche, că din cauza asta se întâmplă ce se întâmplă pe aici, prin România. Adică afaceri cu statul, corupţie generalizată, ilegalităţi. Curată naivitate!

Parcă acolo unde salariile au fost mărite ca să prevină corupţia, cum e justiţia de pildă, gata, s-a şi terminat cu mita. I-am explicat acelui domn cum se fac afacerile aici, cum se poate da mită fără să se vadă nici o bancnotă însemnată de poliţie. Probabil că bănuia. Despre vânzările de case ori alte obiecte scumpe cu preţuri subevaluate, rămânând ca de restul preţului real să se ofere avantaje. Aşa se face că demnitarii noştri se pot mândri cu vile de milioane de euro şi în acelaşi timp cu salariul modic, fireşte nu faţă de restul lumii de-aici, ci faţă de restul demnitarilor din UE. Aşa se face că în câţiva ani de demnitate publică, cu un salariu nu extrem de mare îţi poţi aduna o avere frumuşică, în ciuda ANI sau a altor mecanisme de control.

Spaniolul meu crede că dacă deputaţii şi senatorii, miniştrii, şi prim-ministrul şi preşedintele ar avea nişte salarii comparabile cu ale celor din ţara sa, de pildă, atunci li s-ar putea interzice participarea la afaceri şi ei s-ar şi conforma. Îmi păstrez dreptul, poate constituţional, poate nu, de a nu crede într-o asemenea ipoteză. Nu de alta, dar felul în care mint şi-şi ascund adevărata faţă toţi aceşti domni, cu extrem de rare excepţii, mă întăreşte în convingerea că însăşi fibra morală a celor care se bulucesc la porţile Parlamentului în anii electorali este viciată şi, oricât le-ai da, vor încerca să obţină, pe toate căile, şi mai mult.

Cazul Năstase e încă viu, sper, în memoria celor care se gân