Ponte degli Scalzi, contururi de tălpi goale
se întind ca plasa pescarului purtată de respiraţia apei
spre mare
cioburi captive de timp
mai preţioase decât greutatea lor în aur
cândva aduceau peste Dunăre la curtea voievodală
catifele croite la Veneţia după moda otomană
spre încântarea târzie a călătorului la Bucureşti
care trimite chiar din muzeu fotografia pe twitter:
ţesătura de vis a caftanului trecut peste mulţime de vămi,
strecurat prin valţurile mai multor lumi şi ere
veşmântul irepresibil de viu în sarcofagul de sticlă
La Ponte degli Scalzi, sub încheietura scundă a podului,
aşa cum pomul îşi adaugă cercuri, Zeul cetăţii,
mirele Veneţiei se împodobeşte an de an
cu inelele miresei sale
zeul cetăţii şi mării din penumbră luminează
din grote adânci din adânc de ape răspândeşte lumină
Odă Bucuriei
Am învins! Am învins!!
aceasta e lumea pe care ne-am dorit-o,
e lumea în care am visat să trăiesc
dup-atâta amar de istorie şi toţi faraonii ei,
după marea de sânge vărsat.
Capul meu nu se va mai pleca niciodată
niciodată
altfel decât în faţa celor care-au murit
pentru ca noi să trăim.
E Vinerea Victoriei! Am învins teama!
suntem LIBERI!! Respirăm aerul libertăţii
care ne-mbată.
Aici în Piaţa Tahrir suntem născuţi din nou.
Priviţi-ne! răspândim lumină.
Lasă-i să se bucure, şoptesc înţelepţii.
E timpul Bucuriei, grăuntele divin.
... Noi prin ceaţa cataractei vedem
ceea ce ochii lor nu văd,
partea de pe acum pierdută din întreg.
Lasă-i să se bucure, murmură
cu ochii nedezlipiţi de ştiri
cel care-abia terminase liceul la Bucureşti
în decembrie ´89.
Să se bucure - o zi, spune. Şi vocea-i pâlpâie
ca o flacără-n noaptea de înviere. Gen
