În acelaşi timp însă, furtuna provocată de demisia şefului FMI este foarte sugestivă pentru că ne arată cât de mult s-a dispersat puterea economică în lume. Influenţa Europei este o umbră dintr-un alt timp, când balanţa de putere era favorabilă Occidentului. Sigur, miza este enormă. FMI este un creditor strategic al eurozonei. De aceea s-au năpustit Germania, Franţa, Marea Britanie să sprijine tot un european pentru şefia FMI. Argumentul lor? Să se respecte tradiţia. Să se continuie acel „gentlemen´s agreement“ dintre Europa şi America, de după 1944, prin care Banca Mondială revine unui american, iar FMI unui european. Şi totuşi, din 1944 numărul ţărilor membre ale Fondului a crescut de la 44 până la 187. Astăzi, puterile emergente - China, Thailanda, Africa de Sud, Brazilia, Turcia - îşi revendică, pe bună dreptate, şefia FMI. De altfel, în regulamentul de funcţionare a Fondului nu există nicio menţiune despre naţionalitatea directorului, ci se decide că acesta va fi nominalizat de comitetul executiv. Iar astăzi regulile de vot avantajează ţările cu o economie puternică, adică puterile emergente. Probabil că zilele Europei la butoanele FMI sunt numărate.

În acelaşi timp însă, furtuna provocată de demisia şefului FMI este foarte sugestivă pentru că ne arată cât de mult s-a dispersat puterea economică în lume. Influenţa Europei este o umbră dintr-un alt timp, când balanţa de putere era favorabilă Occidentului. Sigur, miza este enormă. FMI este un creditor strategic al eurozonei. De aceea s-au năpustit Germania, Franţa, Marea Britanie să sprijine tot un european pentru şefia FMI. Argumentul lor? Să se respecte tradiţia. Să se continuie acel „gentlemen´s agreement“ dintre Europa şi America, de după 1944, prin care Banca Mondială revine unui american, iar FMI unui european. Şi totuşi, din 1944 numărul ţărilor membre ale Fondului a crescut de la 44 până la 187.