Cineastul premiat cu Oscar, în 1968, pentru filmul „Trenuri strict supravegheate“ descrie ce a însemnat la cehi „rezistenţa prin cultură“, după înăbuşirea Primăverii de la Praga de către tancurile sovietice. Aflat la Bucureşti pentru a-şi prezenta retrospectiva de şapte filme, organizată de Centrul Ceh, regizorul Jiří Menzel, în vârstă de 73 de ani, a acordat un interviu pentru „Adevărul literar şi artistic“.
„Adevărul": Care consideraţi că este particularitatea umorului ceh, care îl face atât de special, aşa cum îl întâlnim la scriitori precum Jaroslav Hašek, Karel Čapek, Milan Kundera şi Bohumil Hrabal sau la cineaşti precum Jiří Menzel sau Miloš Forman?
Jiří Menzel: Umorul ceh este de mai veche tradiţie, chiar de la scriitorul ceh Jan Neruda (1834-1891 - n. red.) s-a manifestat. Dar chiar şi înainte cehii au fost autorii unor cântece vesele, de petrecere, ale unor diverse parodii sau persiflări. În plus, am avut un teatru cu spirit umoristic, Teatrul Libertăţii, care m-a influenţat pe mine şi pe Miloš Forman într-un mod deosebit.
Noi, românii, avem mai multe expresii: „râsu' plânsu'", „haz de necaz", „un ochi râde, altul plânge", „o, ţară tristă, plină de humor" (acesta este un vers dintr-un poet celebru). Credeţi că se pot aplica şi poporului ceh, de multe ori brutalizat de imperiile din jur, din Europa Centrală?
Da, şi noi avem ceva similar: „pe faţă veselie şi în inimă tristeţe". Da, cu siguranţă.
Aşadar, înseamnă că ne putem considera asemănători?
Da, dar mai vreau să spun că umorul ceh este apropiat, sau asemănător, cu anecdotele evreieşti. Şi umorul, respectiv anecdotele, sunt singurul mijloc prin care am putut să luptăm cu nazismul şi comunismul.
Credeţi că soldatul Švejk este simbolul poporului ceh, prin atitudinea sa confruntat cu absurdul politic, războiului şi al istoriei?
Soldatul Švejk este numai un
