După 9-2 în primul joc din semifinale, City’us Târgu-Mureş s-a impus cu acelaşi rezultat, în partida a doua disputată aseară la Odorheiu Secuiesc.
Scorul a fost deschis de Ignat, în minutul 5, cu o reluare din 2 metri, după o excelentă pasă marca Lupu. Gazdele egalează dintr-o lovitură de penalitate acordată mult prea uşor. City’us intră în avantaj la cabine, Szocs reuşind o execuţie superbă, şut de la 10 metri, în vinclu.
Repriza a doua a fost o simplă formalitate pentru echipa noastră, care a punctat de 7 ori prin: Fl. Matei, Mimi Stoica, Covaci, Nicuşan, Cr. Matei, Molomfălean şi autogolul lui Mihaly.
Scor final, ACS Od. Secuiesc - City’us 2-9 şi campioana se califică în finală, cu scorul general de 2-0.
Interesantă declaraţia de la final a antrenorului gazdelor, Jakab Zoltan: “pe parcursul jocului mi se părea că suntem la război şi noi eram nevoiţi să aruncăm cu cartofi într-un tanc”.
În finala campionatului, City’us va întâlni pe United Galaţi, care a ajuns cu emoţii în ultimul act. După ce au pierdut primul joc la Sf. Gheorghe, 4-5, gălăţenii au întors rezultatul în cele 2 partide de acasă: 7-6, sâmbătă 21 mai şi 8-6 ieri după-amiază, după executarea loviturilor de la 6 metri.
Programul jocurilor din finală este următorul:
Sâmbătă, 28 mai, ora 20: United Galaţi - City’us Digi Sport Plus
Luni, 13 iunie, ora 20: City’us - United Galaţi Digi Sport
Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: