Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul Mall din centrul Sibiului va avea parcări subterane şi pasarelă de acces (FOTO)

Publicat in Adevarul, marți 24 mai 2011 ·

Este vorba de un complex comercial, centru de afaceri şi locuinţe ce urmează să fie dezvoltat pe aproape 6.000 de metri pătraţi.

CITIŢI ŞI:

Mall în centrul Sibiului la fosta fabrică de bere

Carabulea a pierdut procesul pentru sediul Teatrului “Radu Stanca” din Sibiu

Sibiul va avea în curând un nou punct comercial de atracţie, şi asta chiar în zona centrală. Dezvoltatorul SC Euro Imob Internaţional SRL a decis să reamenajeze zona unde a funcţionat pe vremuri fabrica de bere a oraşului. Proiectul „Construire complex comercial, centru de afaceri şi locuinţe”pe strada Dobrun, pe un teren proprietate particulară al SC Euro Imob SRL, în suprafaţă de 5.846 metri pătraţi, va fi supus aprobării în şedinţa ordinară a Consilului Local. În documentaţia depusă se arată printre altele faptul că noile clădiri vor păstra aliniamentul stradal existent al străzii Dobrun, pe frontul nord-estic. Accesul auto se va realiza din străzile Dobrun, Berăriei, Radu Stanca şi Piaţa Teatrului.

„Pe cele două parcele proprietate, se va realiza un drum care face legătura înte strada Berăriei şi Piaţa Teatrului, care se va realiza aerian prin crearea unei pasarele. Accesul auto în parcajul subteran se va realiza din strada Radu Stanca. Vor fi amenajate 470 de locuri de parcare pe cele patru nivele de parcare subterane” se arată în documentaţia proiectului. Procentul de ocupare al terenului va fi de 80 la sută, conform aceluiaşi proiect.

Lucrări demarate cât mai curând

Directorul executiv al SC Euro Imob Internaţional SRL, Viorel Horja a explicat faptul că se doreşte ca valoarea investiţiei depinde de cum vor aproba consilierii locali acest proiect.

„Nu vă pot spune deocamdată valoarea investiţiei pentru că ea depinde de cum va fi aprobat proiectul de către Consilul Local. După şedinţa de joi putem vehicula şi o sumă această pentru inves

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 22 minute
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 2 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciiloe necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum 15 minute
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 5 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Traficant din București, prins cu 8 kilograme de canabis. A fost arestat

Ziare.com acum o ora
Un traficant din Capitală a fost prins de procurorii DIICOT în timp ce transporta 8 kilograme de canabis, drogurile fiind aduse din Spania, iar la scurt timp a fost prins şi un complice al acestuia, cei doi fiind arestaţi preventiv, joi, 20 iunie, p

Revolut vrea să vândă acţiuni în valoare de 500 de milioane de dolari

Mediafax acum 16 minute
Revolut, unul dintre cele mai valoroase startup-uri din Europa, a angajat bancheri care să ajute firma să vândă acţiuni existente în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari, alăturându-se astfel unui şir de companii private care au căutat f

Cele 27 de ţări membre ale UE au confirmat Se deschid negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, marţi, 25 iunie

Ziua Constanta acum 22 minute
Cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au confirmat deschiderea marţi, 25 iunie, a negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, a anunţat vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, notează AFP. Miniştrii de finanţe ai UE, reuniţi

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°