Poliţişti de la linia de muncă Furturi din Societăţi Comerciale, din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, în urma desfăşurării unor activităţi specifice, l-au adus la cercetări pe un tânăr de 15 ani, din comuna Bărăganul, suspectat de comiterea mai multor furturi din societăţi comerciale.
În fapt, acestuia i s-a probat că, în noaptea de 10 spre 11 mai 2011, a pătruns, prin efracţie, în incinta a două societăţi comerciale, situate pe strada G-ral Eremia Grigorescu, şi a sustras, în total, suma de 360 de lei. De asemenea, în aceeaşi noapte, a pătruns în patru societăţi comerciale, amplasate în cadrul Complexului Microhală, şi a sustras bunuri în valoare totală de 260 de lei.
Cauzele, înregistrate, iniţial, cu autori necunoscuţi, au fost conexate şi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propuneri legale.