Într-un moment în care preşedintele Statelor Unite ale Americii se află într-un ofensiv periplu european, a fost difuzată alocuţiunea sa, la sediul Agenţiei Centrale de Investigaţii/C.I.A., rostită la finele săptămânii trecute.
Demnă, necesară, vizionară.
O sinteză a acestei luări de poziţie publice poate oferi perspectiva de acţiune actuală, a lui Barack Obama, care, pentru prima oară, de la preluarea postului suprem, la Casa Albă, are toate şansele de a câştiga şi al doilea mandat prezidenţial.
Iniţial, preşedintele Obama a explicat audienţei – formată din toţi şefii (contra)spionajului american şi principalii lor subordonaţi -, că atunci când l-a ales pe Leon Panetta, ca director al CIA, a mizat pe faptul că acesta va fi un avocat puternic pentru agenţia sa, şi va întări capacităţile existente, pentru a face faţă ameninţărilor actuale.
În acelaşi timp, când l-a numit pe Jim Clapper, ca director al Comunităţii Naţionale de Informaţii, l-a însărcinat cu misiunea de a se asigura că această orgolioasă, sensibilă şi extrem de reactivă structură – deloc vizibilă public – va activa ca o echipă integrată.
Barack Obama a apreciat că aceşti doi lideri şi-au îndeplinit mandatele încredinţate, împreună cu colaboratorii lor.
Preşedintele S.U.A. a reamintit asistenţei că este a treia vizită pe care o întreprinde la Langley, sediul CIA, de când se află la Casa Albă.
La prima sa vizită, câteva luni după ce exercita deja atribuţiile prezidenţiale, a remarcat că această agenţie, ca şi întreaga comunitate americană de informaţii este fundamentală pentru securitatea naţională a Statelor Unite.
Ulterior, după vizita menţionată, Barack Obama l-a chemat pe Leon Panetta, în biroul său, din Washington D.C., şi i-a cerut, în mod expres, să facă din uciderea sau capturarea lui bin Laden prioritatea numărul 1, în războiul vizând înfrângere