Manuel Neuer (25 de ani), portarul formaţiei germane Schalke 04, a fost "pedepsit" de un fan, supărat că fotbalistul este aproape de un transfer la o echipă rivală. Manuel Neuer (25 de ani), portarul formaţiei germane Schalke 04, a fost "pedepsit" de un fan, supărat că fotbalistul este aproape de un transfer la o echipă rivală.
Manuel Neuer, portarul lui Schalke 04, echipă la care se află sub contract şi mijlocaşul român Ciprian Deac, a trăit un moment neplăcut duminica trecută, în timpul sărbătorii care a urmat câştigării Cupei Germaniei (5-0 cu Duisburg).
Aflat într-o maşină decapotabilă care rula prin mijlocul suporterilor lui Schalke 04, Neuer a fost rugat să dea mâna cu un fan al lui Schalke 04. Fotbalistul s-a aplecat spre acesta cu zâmbetul pe buze, numai că în locul unei îmbrăţişări sau a unei strângeri a mână a primit o palmă peste obrazul stâng!
Gestul reprobabil al aşa-zisului suporter are la bază o decizie recentă a lui Neuer, care a anunţat că nu doreşte să-şi prelungească contractul cu Schalke 04 şi că este tentat să se transfere la Bayern München, marea rivală a formaţiei din Gelsenkirchen.