Cosmin Vâtcă, fostul portar al Stelei, ultima oară legitimat laGaz Metan Mediaş, ne-a declarat că după ultima etapă a acestuisezon şi-a încheiat conturile cu formaţia lui Cristi Pustai.
"În acest moment sunt liber de contract. Am venit laMediaş în anul 2009, iar acum mi-a expirat angajamentul. Până înacest moment nu am primit din partea conducătorilor de la Gaz Metano altă propunere de prelungire a contractului meu. În acestecondiţii este clar că trebuie să-mi caut altă echipă. Sunt îndiscuţii cu câteva formaţii, dar nu este nimic concret",ne-a spus Vâtcă.
În continuare, portarul în vârstă de 28 de ani a ţinut să nemărturisească care este marele său regret.
"Sincer, îmi pare nespus de rău că nu mi s-a dat şansasă demonstrez că am valoare de Steaua. Am fost transferat înGhencea în vara anului 2007, de la Oţelul Galaţi, pentru 500.000 deeuro. Însă, după plecarea lui Olăroiu nu am mai primit nicio şansăsă arăt că suma respectivă nu s-au cheltuit aiurea pe mine. Poatecă dacă Oli mai rămânea la echipă, atunci sunt sigur că alta ar maifi fost acum situaţia mea", ne-a spus Vâtcă.
Vâtcă a fost în lotul Stelei în perioada 2007 - 2009.
0meciuri a jucat Vâtcă în campionat, în tricoulStelei
Cosmin Vâtcă, fostul portar al Stelei, ultima oară legitimat laGaz Metan Mediaş, ne-a declarat că după ultima etapă a acestuisezon şi-a încheiat conturile cu formaţia lui Cristi Pustai.
"În acest moment sunt liber de contract. Am venit laMediaş în anul 2009, iar acum mi-a expirat angajamentul. Până înacest moment nu am primit din partea conducătorilor de la Gaz Metano altă propunere de prelungire a contractului meu. În acestecondiţii este clar că trebuie să-mi caut altă echipă. Sunt îndiscuţii cu câteva formaţii, dar nu este nimic concret",ne-a spus Vâtcă.
În continuare, portarul în vârstă de 28 de ani a ţinut să nemărturisească care es