La început lipseai puţin, doar câteva zile, cel mult câteva săptămâni. Eu te-aşteptam, dar nu-mi făceam griji, doar nu-ţi faci griji pentru cineva care s-a dus o clipă de cealaltă parte a râului şi se întoarce imediat. Tata nu era prea încântat, dar nu lăsa să se vadă. Dimineaţa mă ducea la şcoală, după-masă venea să mă ia şi mă aducea acasă. Nu scotea un cuvânt. Când lipseai, găseam mii de pretexte să dispar în bucătărie să iau ceva din frigider. Mă duceam dinadins să mă uit la desenul cu harta lumii, să străbat cu degetul podul acela roşu azvârlit între mine şi tine. Apoi deschideam uşa frigiderului şi mă gândeam că o să te văd acolo, ca şi cum aş fi deschis o fereastră. În schimb vedeam aceeaşi cutie de lapte cu văcuţa, feliile de brânză topită, cutiile de bere ale tatei. Odată, pe când mă băgasem cu capul în frigider, tata a intrat în bucătărie, m-a întrebat ce fac, i-am spus ce ziceai tu de fiecare dată când deschideai frigiderul. Mă uit să văd dacă trebuie să cumpăr ceva.
Tu însă te întorceai întotdeauna acasă, eu nu mai aveam de ce să pichetez frigiderul, iar tata îşi regăsea cuvintele. Prima dată când ai fost în România, ne-ai aratat poze cu prietenii tăi. Dădeai pozele de la unul la altul şi spuneai Nu i-am mai văzut râzând aşa. Într-adevăr, în poze râdeau tot timpul, dar n-am văzut pe nimeni care să nu râdă în poze. Îi ştiam bine pe aceşti prieteni ai tăi, la început veneau deseori pe la noi cu soţiile şi copiii lor. Voi vorbeaţi până târziu despre serviciu, pe noi ne instalaţi la televizor, ne uitam, râdeam, apoi adormeam cu toţii pe jos. Brusc au încetat să mai vină, probabil pentru că plecaseră de cealaltă parte a râului. Pe copiii lor îi mai vedeam, la şcoală, mamele îi aşteptau la ieşire.
Câteodată, după ore, mă duceai cu tine la firmă, mai aveai de lucru. Aşa că stăteam în biroul tău de la etajul întâi, cu caietele de teme deschise, şi
