Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Găman nu a vrut la Dinamo

Publicat in GAZETA de SUD, marți 24 mai 2011 ·

Într-o înregistrare audio, de 98 de minute, postată ieri pe câteva site-uri, s-a putut desluşi dialogul purtat de Victor Piţurcă cu reprezentanţi ai suporterilor Universităţii, întâlnire care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Bucureşti.

„Găman şi Bărboianu s-au dus la Dinamo pentru Giovani (Becali - n.r.), fiindcă Giovani este managerul lor. Iar eu, Victor Piţurcă, nu puteam să le spun să nu se ducă la Dinamo. E şi viitorul lor, până la urmă. Nu se duceau ei la Sportul sau la Urziceni. Oricum, Găman nu voia să plece la Dinamo, dar nu a avut de ales. Mititelu s-a bucurat că au băgat ăştia memorii. Dacă îi câştigă la TAS, îi vinde lui Dinamo. Oricum, el putea să îl păcălească numai pe Gigi să îl ia pe Mihai Costea cu 1.400.000 de euro. Costea mai mult de 200.000 nu costă, să ştiţi. Florin... e altceva. Florin e fotbalist, nu joacă trei etape. Florin mai e de dat. Mititelu are să dea numai la Fisc vreo cinci milioane de euro şi la firma de echipament de la Târgu Mureş vreo patru milioane! DJTS poate să-l evacueze deja din cantonament, contractul e expirat. Nu văd cum să ducă Mititelu sezonul ăsta de B până la capăt, n-are cum să mai iasă din situaţia asta, în două-trei luni moare! Eu în trei luni o să-i scot tot la vânzare, în contul datoriei de şapte milioane (euro - n.r.). Tot ce are! O să facem o evaluare a palmaresului să vedem cât o să coste, 700, 800, şi-l iau eu şi-l dau gratis oamenilor. Eu n-am treabă! Bă băieţi, când se face noua echipă, îi luăm tot! Mititelu e terminat 99 la sută. Dacă se face o nouă echipă, mai rău moare! Mititelu n-a dat niciodată vreun punct Stelei! Nici gând! O fi el duşmanul meu, dar chiar n-a aranjat niciodată vreun meci, sută la sută vă spun! Cu Galaţiul am vrut eu să vorbesc cu Dorinel şi cu Marius. Le-am dat telefon, i-am întrebat unde stau... Dar n-au vrut, aveau prime promise din altă parte (Piţurcă s-a referit la

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 50 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 56 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Guvernul ungar cere UE sancţiuni împotriva unor militari ucraineni: un etnic maghiar a murit în timpul mobilizării forţate în armată

Adevarul acum o ora
Guvernul condus de premierul ungar Viktor Orban a cerut Uniunii Europene sancţiuni împotriva unor militari ucraineni, după ce un etnic maghiar din Ucraina a fost ucis în bătaie de ofiţeri recrutori în timpul mobilizării forţate în armată.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 51 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°