Cu mici intermitenţe, Portul Constanţa a fost fief democrat. Fief băsescian, mai bine zis, căci influenţa lui Traian Băsescu era palpabilă în orice guvernare. Indiferent de partid, absolvenţi de Marină care să aibă o legătură cu Băsescu se găseau la cârma instituţiilor – fie că era Administraţia Portului, fie că era Autoritatea Navală, fie Căpitănie. „Am băut apă de mare, suntem tovarăşi“, explicau tovarăşii, indiferent de structură.

Unul dintre emuli era Laurenţiu Mironescu. Tatăl său, omolog de-al lui Băsescu – şef de reprezentanţă Navrom în străinătate, în anii comunismului. Despre el se vorbea ca despre „finul lui Băsescu“, iar o astfel de faimă nu e bine s-o contrazici decât când naşul începe să pice în dizgraţie. Miro şi-a ales mereu ce posturi a vrut, numai de şef: şef al portului, şef al centrului de pregătire a marinarilor, şef al ligii navale. Ultima ambiţie – secretar general la Interne, de unde a fost demis după un circ ridicol cu mascaţi.

Celălalt emul, Mircea Banias. Băiat fin, tot marinar, şi el beneficiar al „bursei PD“ de şefie a Portului Constanţa. Prietenia celor două tinere speranţe democrate s-a materializat în afaceri ce s-au adăugat trezoreriei de partid, în care portul pompează aur curat prin zonele libere şi vămile fluide. Una dintre partenerele de afaceri a fost chiar Raluca Băsescu, fiica lui Mircea Băsescu – „M.B.-ul“, omul căruia i se cer permisiuni şi pentru zborul pescăruşilor prin port.

Undeva, băieţii nu s-au mai înţeles, iar seniorii i-au taxat, că protecţia costă. Scârbit de partid, Banias a vrut la USL, dar a fost amânat pentru a face parte dintr-un lot spectaculos transferat.

În ecuaţie mai sunt mulţi de B: Bălan - asociat şi succesor al lui Banias; Bogatu – vameşul nr. 1 al portului; Brânză – şef de autoritate navală, coleg de facultate cu Traian, fost viitor cuscru cu Mircea; Berceanu şi Boagiu, miniştri