În curând se vor da examenele de Bacalaureat şi ministrul Educaţiei anunţă măsuri de securitate sporite. De parcă nu ar fi vorba de un examen, ci de traversarea Afganistanului pe jos.
Camerele de luat vederi sunt de mult prezente pe holurile şi în curţile şcolilor. (Dacă folosesc la ceva, e cu totul altă discuţie: au fost destule cazuri de agresiuni asupra elevilor „sub nasul" camerelor video şi al bodyguardului, devenit şi el un obiect de decor permanent al unităţilor şcolare). Acum, inspectoratelor şcolare li s-a cerut să asigure, pentru Bac, cât mai multe săli dotate cu camere. Plus „transparentizare": părinţii (dacă n-au rude până la gradul patru în examen) şi ONG-urile au acces la procedurile de examen. Plus TelVerde, unde pot fi semnalate neregulile, încercările de fraudă, „eventuale presiuni asupra copiilor şi părinţilor pentru şpagă", zice dl ministru.
La aflarea acestor dovezi de severitate, îţi vine să zici: „foarte bine!" şi să speri că, în sfârşit, lucrurile vor reveni la normalitate. Numai că peisajul e cu totul grotesc, iar o realitate ca aceasta e demnă de plâns. Cum-necum, am ajuns în situaţia în care Bacalaureatul - numit înainte „examen de maturitate", pentru că reprezenta un prag important în viaţa oricărui om - are nevoie de „măsuri de securitate sporite". Dacă nici acestea nu ţin, ce ne mai rămâne? Paza armată? Declararea stării de urgenţă în licee?
Cum de s-a ajuns aici? E o discuţie lungă şi complicată. Desigur, ne e la îndemână să-i acuzăm pe politicieni şi pe miniştrii Educaţiei (din toate partidele), care au creat toată brambureala din sistemul de învăţământ. Ne e uşor să spunem - pe bună dreptate - că profesorii sunt plătiţi mizerabil, că elevii sunt suprasolicitaţi. Ne e uşor, în general, să găsim scuze pentru noi şi vinovăţii pentru „ceilalţi".
Dar ne e foarte greu să acceptăm că foarte mulţi s-au complăcut, a
