Medicul Sebastian Diaconescu, specialist recuprare medicală la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din Bucureşti explică pentru cititorii Jurnalului de sănătate care sunt simptomele unei malformaţii a cutiei toracice cunoscută sub numele de toracele plat.
Malformaţie congenitală
"Toracele plat reprezintă o modificare a cutiei toracice care se caracterizează prin faptul că aceasta nu mai prezintă cifoză dorsală. Asta înseamnă că toată coloana vertebrală este rectilinie, iar coastele sunt oblice", spune medicul Sebastian Diaconescu.
Această malformaţie este, în general, ereditară şi prea puţin cauzată de alţi factori. Printre cele mai frecvente cauze ale instalării acestei malformaţii, altele decât ereditatea, sunt rahitismul, traumatismele, paralizii etc.
Toracele plat nu cauzează doar probleme estetice, ci poate determina limitarea spaţiului mediastinal. Mediastinul este cavitate anatomică dintre cei doi plămâni şi care conţine inima, timusul (glandă cu secreţie internă, aşezată în partea superioară a toracelui, care influenţează creşterea organismului în primii ani ai copilăriei şi se atrofiază mai târziu), esofagul, aorta şi canalul toracic. Acest lucru poate avea drept consecinţă apariţia de sufluri cardiace care nu au semnificaţie patologică. "Aceste sufluri cardiace apar din cauza deplasării şi rotaţiei cordului", explică medicul Sebastian Diaconescu.
Stern înfundat
O altă deficienţă ce se poate înregistra la nivelul cutiei toracice poartă numele de torace înfundat. "Este o deficienţă fizică globală, destul de frecventă. În această situaţie, toracele este în totalitate în flexiune, de cele mai multe ori fiind consecinţa sternului înfundat", spune medicul Sebastian Diaconescu. Din cauza unui torace înfundat, pot exista repercusiuni şi asupra parenchimului pulmonar (ţesut funcţ