Autorităţile române sunt pregătite pentru a diminua efectele erupţiei vulcanului islandez Grimsvötn asupra pasagerilor români şi străini care tranzitează ţara noastră, susţin oficialii Ministerului Transporturilor.
"Suntem pregătiţi pentru orice situaţie ar putea apărea. Avem la dispoziţie şi experienţa de anul trecut precum şi mult mai multe informaţii internaţionale privind acest fenomen", a declarat pentru gândul Bogdan Donciu, consilier personal pe probleme aeriene al ministrului Transporturilor, Anca Boagiu.
Deşi activitatea vulcanului islandez Grimsvötn, care a erupt sâmbătă, a scăzut în intensitate în cursul zilei de luni, zona aeriană din nordul Europei a fost totuşi afectată, în special în regiunea Marii Britanii.
Mai multe companii aeriene, printre care British Airways şi KLM, au anulat o serie de zboruri care aveau ca destinaţie sau ca punct de plecare aeroporturi din Marea Britanie sau Scoţia.
Norul ar putea ajunge joi în regiunea Franţei şi în nordul Spaniei, după cum estimează Eurocontrol, organizaţia europeană pentru securitate aeriană.
România, afectată indirect de norul de cenuşă
În România nu este clar când ar putea ajunge norul de cenuşă vulcanică. "Este posibil ca norul să ajungă şi în regiunea României, dar rămâne de văzut. Sunt mai multe elemente greu de prevăzut, printre care activitatea propriu-zisă a vulcanului, dar şi intensitatea şi direcţia vântului. Este greu de estimat, dar cred că în câteva zile norul de cenuşă ar putea ajunge aproape de România", a precizat Donciu.
Oficialul de la Transporturi a ţinut să sublinieze că "dacă vor fi probleme de trafic aerian pe teritoriul nostru, acestea se vor datora majoritar dificultăţilor de pe alte aeroporturi şi nu celor de pe ale noastre".
În primăvara anului trecut, în urma erupţiei unui alt vulcan islandez, Eyjafjallajokull, în decursul a câteva zi