Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A căzut planşeul peste ei

Publicat in Adevarul, marți 24 mai 2011 ·

Doi muncitori care lucrează la reabilitarea Spitalului Judeţean au fost răniţi după ce un planşeu s-a prăbuşit peste ei. Unul dintre cei doi muncitori a suferit un traumatism la femurul drept, fiind internat de urgenţă la Terapie Intensivă, secţie aflată chiar în clădirea la a cărei reabilitare lucra.

Trei dintre muncitorii care lucrau la reabilitarea Spitalului Judeţean „Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare şi-au văzut moartea cu ochii după ceun planşeu de câteva tone s-a prăbuşit de la etajul al patrulea chiar peste ei. În urma impactului doi dintre muncitori au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă. „Accidentul de muncă a avut loc în zona balconului de la etajul IV al Spitalului Judeţean «Constantin Opriş», unde se efectuau lucrări de reabilitare, iar o bucată de plasă de rabiţ tencuită a cedat şi a suprins în cădere doi muncitori", a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Dan Bucă.

Prima persoană aflată pe balcon a auzit zgomotul produs de prăbuşirea elementului de contrucţie, însă nu a reuşit să se ferească suficient, fiind lovit în zona unui picior. A doua persoană accidentată era în exteriorul spitalului, la parter, în spaţiul amenajat şi îngrădit unde se executau lucrările de reabilitare şi a fost lovită în zona abdomenului, iar al treilea muncitor, care se afla la parter s-a ales doar cu câteva zgârieturi.

Cei doi muncitori au fost transportaţi la Unitatea Primire de Urgenţă a Spitalului Judeţean „Constantin Opriş" unde au fost stabilizaţi. Ironie a sorţii, urgenţa spitalului se află chiar în clădirea la a cărei reabilitare cei doi lucrau .

Tiberiu Ciurdaş de 56 de ani şi Vasile Cheţan de 31 de ani au primit îngrijirile medicale de rigoare, primul dintre aceştia, care a suferit, portivit medicilor, „un traumatism multiplu de femur drept şi o disjuncţie minoră de bazin", a fo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 26 minute
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitați: Liviu Mihaiu și Mirel Palada

Gandul acum 23 minute
Invitații emisiunii sunt Liviu Mihaiu și Mirel Palada. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Nicuşor Dan, întrebat ce garanții oferă independenței justiţiei: „Calificativul de procesoman cred că e o garanţie suficientă”

Adevarul acum o ora
Candidatul independent la președinția României, Nicușor Dan, a afirmat că acest calificativ al său de „procesoman”, pe care l-a primit în spațiul public reprezintă o garanție pentru independența justiției.

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum o ora
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

Ministerul Afacerilor Externe: Putin folosește aceleași narative care au servit ca pretext pentru un RĂZBOI brutal de anexare

Gandul acum o ora
„Președintele Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare”, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce liderul de la Kremlin a declarat că Ro

ROBOR la 3 luni a crescut miercuri la 6,47% de la 6,08%

Mediafax acum o ora
Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele retail în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele curente ale companiilor în lei, a urcat marţi la 6,08%, de la 5,90% cu o zi înainte,

Friedrich Merz în Franța și Polonia, imediat după confirmarea în funcție: ce mesaj transmit primele vizite ale noului cancelar german

HotNews acum 33 minute
Vizita cancelarului german la Varșovia arată importanța tot mai mare a acestei țări în politica europeană, datorită rolului său cheie în mobilizarea sprijinului pentru Ucraina împotriva invaziei Rusiei, scrie Reuters. Friedrich Merz pornește miercur

Hunedoara: Bărbat arestat preventiv după ce a adus în ţară peste 6,5 kilograme de canabis într-un troler

News.ro acum o ora
Un bărbat de 40 de ani a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, după ce a introdus în România, prin intermediul unei firme de curierat, într-un troler, peste 6,5 kilograme de canabis. Drogurile erau ascunse în pachete cu cafea boabe. ”La început

Vremea

București
acum

21°
mie.

13°/23°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/16°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°