„Printre noile incarnări ale bibliotecilor se află unele care se lipsesc de (sau nu-şi pot permite) noile tehnologii. În 1990, Ministerul Culturii din Columbia a înfiinţat o organizaţie de biblioteci itinerante, care aveau să poarte cărţile până în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Deşi autobuzele-biblioteci funcţionau încă din 1982 în districtele de pe lângă Bogotá, guvernul a considerat că era important să ajungă şi la locuitorii zonelor rurale mai îndepărtate. În acest scop au fost concepute nişte genţi mari şi verzi, prevăzute cu buzunare încăpătoare, care puteau fi împăturite cu uşurinţă în pachete de dimensiuni rezonabile şi care erau necesare, în junglă şi în zonele muntoase, pentru a transporta cărţile pe spatele măgarilor.

Aici, cărţile sunt lăsate vreme de câteva săptămâni în mâinile unui învăţător sau ale unui bătrân al satului, care devine, de facto, bibliotecar. Genţile sunt despăturite şi agăţate de un stâlp sau de un copac, iar oamenii de prin partea locului pot veni să răsfoiască şi să-şi aleagă cărţi. Uneori, bibliotecarul le citeşte cu voce tare acelora care nu ştiu să citească; din când în când, câte un membru al familiei, care a mers la şcoală, le citeşte celorlalţi. «În felul ăsta», a explicat unul dintre săteni într-un interviu, «putem să aflăm ce nu ştim şi să le transmitem şi altora». După o perioadă de timp determinată, o nouă rezervă o înlocuieşte pe cea veche. Majoritatea cărţilor sunt lucrări tehnice, manuale de agricultură şi ghiduri de filtrare a apei, colecţii de modele pentru goblenuri şi ghiduri veterinare, dar se mai găsesc şi câteva romane sau altfel de opere literare.

După spusele unei bibliotecare, cărţile sunt întotdeauna în siguranţă. «Cunosc o singură situaţie când o carte nu a fost returnată», mi-a spus ea. «Luaserăm cu noi, pe lângă obişnuitele titluri practice, o traducere spaniolă a Iliadei. Cân