Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sălaj: Grădinile din Bădăcin invadate de mistreţi

Publicat in Adevarul, marți 24 mai 2011 ·

De câteva luni sătenii din Bădăcin trăiesc un adevărat coşmar. De toată munca şi truda lor dusă pe câmp se alege praful. Dacă până anul trecut porcii mistreţi devastau doar culturile din afara vetrei satului, din această primăvară localnicii au constatat îngroziţi că sălbăticiunile le-au intrat şi în grădinile de lângă case.

Nenumărate sesizări au fost îndreptate către Primăria Pericei, de care aparţine localitatea, dar şi către Ocolul Silvic Şimleu Silvaniei care administrează fondul de vânătoare de pe raza satului. „Până acum nu s-a întâmplat mai nimic, semn că autorităţilor nu le prea pasă de satul în care s-a născut Iuliu Maniu”, spune localnicul Daniel Man.

Mistreţii intră în grădinile de lângă casă

Trei nopţi la rând (vineri, sâmbătă şi duminică, 20-22 mai) porcii mistreţi au intrat în grădinile oamenilor de lângă case. Turmele de porci au devastat culturile de cartofi, porumbul abia răsărit, plantaţiile de pomi fructiferi înverziţi pentru prima dată, chiar şi straturile de ceapă şi cele de tomate. Sâmbătă dimineaţa, locuitorii de pe strada Principală care au intrat în grădini să-şi ude legumele au constatat stupefiaţi că nu mai au ce. „Am intrat în grădină să stropesc rândurile de roşii, la doi paşi de ele am rândurile de cartofi. Când am întins furtunul de la robinet, mi-au căzut ochii pe cartofi: erau ditruşi de porci. Au mers pe rânduri scoţând afară tot ce am plantat. Mai încolo de ei am plantat în toamnă vreo 20 de meri pitici, abia ce au înverzit, i-au distrus şi pe aceştia”, povesteşte Man Ioan, de la nr. 29/A.

Au distrus culturile

În grădina vecină aparţinând lui Ştefan Cheregi (nr. 29), mistreţii au scos din rădăcini puieţii de nuc pe care îi sădise în primăvară. Şi mai încolo, la Vasile Cherecheş şi Man Ioan (nr.30 şi 31) porcii au distrus cultura de porumb şi au mâncat cartofii. În disperare de cauză, unii dintre l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Prezenţa la vot până la ora 10:00 depăşeşte nivelul din 2019 şi 2014

Mediafax acum 34 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum o ora
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă: Am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie/ Ciolacu: Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială / Orban: Nu m-am votat pe mine - FOTO, VIDEO

News.ro acum 43 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că a votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie şi a explicat că votul util merge către acel candidat ”care are onesitatea, decenţa şi pregătirea necesare să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum 25 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum o ora
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

Nicuşor Dan: am votat pentru o direcţie occidentală a României

Mediafax acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a votat atât pentru alegerile prezidenţiale, cât şi pentru referendumul local privind reorganizarea administrativă a Bucureştiului. La ieşirea de la urne, edilul a spus că 4-5% dintre bucureşteni refuză să ia buletin

Polițist de frontieră din Giurgiu, găsit împușcat în cap. Tânărul de 22 de ani a fost transportat de urgență la spital

Ziare.com acum 24 minute
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, duminică, 24 noiembrie, în mașina sa. Acesta a fost transportat de urgență la spital. Tânărul în vârstă de 22 ani era planificat să efectueze paza la secția de votare nr. 121 din loc

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Rusia a lansat un atac nocturn cu drone asupra Kievului, anunţă armata ucraineană

News.ro acum 33 minute
Forţele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus mai multe drone ruseşti care vizau Kievul într-un atac nocturn cu drone, a declarat duminică armata ucraineană, citată de Reuters. Nu au fost raportate imediat pagube sau răniţi în urma atacului, a

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°